Începând cu data de 5 august 2024 în contextul situațiilor deosebite generate de caniculă, Biblioteca Județeană ”I.A. Bassarabescu” reia Serviciul de transport la domiciliu al publicațiilor. Prin intermediul proiectului intitulat
Începând cu data de 5 august 2024 în contextul situațiilor deosebite generate de caniculă, Biblioteca Județeană ”I.A. Bassarabescu” reia Serviciul de transport la domiciliu al publicațiilor. Prin intermediul proiectului intitulat
Astăzi, 1 august se împlinesc 109 de ani de când eseistul, poetul, prozatorul şi dramaturul Gellu Naum, considerat cel mai important reprezentant roman al curentului suprarealist şi unul dintre ultimii
De astăzi, a fost deschisă circulaţia pe ultimii 10 kilometri ai Lotului 1 din inelul sudic al A0, care face legătura cu Autostrada Soarelui! Ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu,
Tineretul Național Liberal Giurgiu a dat startul unei campanii de promovare și informare intitulată „Susținem cota unică, spunem «nu» impozitului progresiv”, prin care ne propunem să prezentăm avantajele numeroase ale
Deputatul Elena Dinu a fost prezentă în acest weekend la Neptun, la Reuniunea Femeilor Social Democrate alese primar pentru mandatul 2024 – 2028 și a activului OFSD”, inițiativă a Organizației
Filiala Județeană a Partidului Național Liberal anunță, cu regret, trecerea la cele veșnice, a lui LUCIAN ILIESCU. Fost primar, timp de patru mandate, al municipiului, fost președinte al filialei județene
Kaufland România și Asociația Plan B a lansat a 7-a ediție a școlii mobile de alimentație sănătoasă, Caravana Akademia Kinderland. Desfășurată, în acest an, sub deviza „Mâncăm deștept, gândim sănătos”,
Am participat astăzi la ședința de constituire a Comisiei pentru dezvoltare regională (REGI) din Parlamentul European. Am fost desemnat recent vice-coordonator din partea grupului PPE în comisia REGI. Voi continua
Au fost publicate rezultatele conscursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, iar rata de promovabilitate este de doar 41,9%, mai mică decât anul trecut, când a fost 46,85%. Candidații
COMPANIA NATIONALA ADMINISTRATIA PORTURILOR DUNARII FLUVIALE SA GIURGIU, cu sediul in Soseaua Portului nr. 1, Municipiul Giurgiu, Judetul Giurgiu, Numar de inregistrare la Registrul Comertului: J52/252/1998, Cod unic de identificare: