Astăzi a început marea asfaltare pe șoseaua Sloboziei. Pe repede înainte, că vin alegerile și ce nu s-a făcut în trei ani, musai să fie gata până în 9 iunie.
Astăzi a început marea asfaltare pe șoseaua Sloboziei. Pe repede înainte, că vin alegerile și ce nu s-a făcut în trei ani, musai să fie gata până în 9 iunie.
Vreo 15 dulăi, constituiți în haită organizată se apropie încet dar sigur de sediul Primăriei Giurgiu. De câteva zile, haita și-a făcut tabăra în curtea Incubatorului de Afaceri, și își
Tranziția către economia circulară a încetinit la nivel global anul trecut, în condițiile în care vasta majoritate a materiilor prime care intră în economii provin încă din surse virgine, iar
75.000 de joburi noi au fost postate de la începutul anului și până acum, cu aproape 10% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Aproximativ o treime din
Se ascute al naibii lupta între PNL și PSD în județul Giurgiu. Atipic, ca de obicei, Giurgiu face notă discordantă cu celelalte județe, unde traseul, de obicei este… viceversa –
Începând de astăzi, alături de echipa PNL Giurgiu au veni alți doi primari cunoscuți și apreciați în județ: Adrian Măhălean, primarul comunei Vărăști și Dumitru Preda, primarul comunei Buturugeni. Despre
Un sondaj CURS realizat la nivel național, în perioada 19-28 martie, indică faptul că PSD va câștiga detașat alegerile locale. Scorurile partidelor la alegeri locale din 9 iunie, conform sondajului
In data de 1 aprilie 2024, la Biblioteca Județeană „I.A. Bassarabescu” Giurgiu a debutat proiectul „4/4 Pentru Prieteni 2024 – 10 zile de fapte bune”, organizat în parteneriat cu Ambasada
O contribuție importantă la calitatea vieții pentru noi, dar mai ales pentru generațiile care urmează o are modul în care vom reuși să protejăm mediul prin dezvoltarea unor activități economice
Este o decizie a premierului #PSD Marcel Ciolacu şi vine ca răspuns la numeroasele solicitări din partea românilor. Peste 2,8 milioane de gospodării în ţara noastră au beneficiat de sprijinul