Tema prioritară a discuțiilor dintre Orlin Penkov, guvernatorul regiunii Ruse și Brandușa Predescu, ambasadorul României în Bulgaria, din 16 martie 2026, a fost progresul lucrărilor de renovare a secțiunii bulgare
Tema prioritară a discuțiilor dintre Orlin Penkov, guvernatorul regiunii Ruse și Brandușa Predescu, ambasadorul României în Bulgaria, din 16 martie 2026, a fost progresul lucrărilor de renovare a secțiunii bulgare
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu efectuează verificări pentru identificarea numitei AFTENE ANTOANELA DANIELA, de 29 de ani, care, la data de 20 martie a.c., ar fi plecat
În cadrul conferinței europene: “Educația financiară și maturizarea piețelor financiare adaptate criteriilor de aderare la OECD”, organizată de ISF astăzi la Brașov, Președintele Institutului de Studii Financiare – domnul Valentin
Miercuri, 25 martie, la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Tudor Vianu (Sala Dem Rădulescu) se va juca piesa Jocul de-a vacanța. Adaptat după piesa lui Mihail Sebastian, într-o
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat un autoturism semnalat ca fiind căutat de autorităţile din Luxemburg. În data de 19 martie, polițiștii
Polițiștii Serviciului de Combaterea a Criminalității Organizate Giurgiu, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Giurgiu, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 21 și 50 de ani, cercetate pentru
Un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, azi-noapte, pe DN5 în afara localității Uzunu, pe sensul de mers spre capitală. În
Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub coordonarea unui procuror din cadrul Secţiei parchetelor militare a PICCJ, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din
Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, valabilă în județul Giurgiu pe tot parcursul zilei de astăzi și până mâine, până la ora 20:00. Potrivit acestora, vântul va
Miercuri, 18 martie, la Consiliul Județean Giurgiu, a avut loc o întâlnire de lucru a Grupului Local al Reprezentanţilor Agricultorilor din Districtul Ruse și Judeţul Giurgiu. In cadrul ședinței au