Aflat in vizita la Turnu Severin, ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat marți că porturile de pe malul Dunării aflate în prezent în administrarea APDF Giurgiu vor trece la autoritățile
Aflat in vizita la Turnu Severin, ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat marți că porturile de pe malul Dunării aflate în prezent în administrarea APDF Giurgiu vor trece la autoritățile
Peste 60 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “Matei Basarab” Ploiești și Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre
Echipele participante la actuala ediție de campionat a Ligii a IV-a vor susține sâmbătă meciurile din cadrul etapei a doua a sezonului. După o prima runda în care s-au înscris
Intr-o postare pe contul sau de facebook, deputatul ALDE, Toma Petcu da o replica acida reprezentantilor PSD care au acuzat ALDE de lasitate dupa iesirea de la guvernare a partidului
Partidele etapei a VIII-a se vor desfasura, asa cum ne-am obisnuit, de vineri si pana luni. Asadar, sfârşitul de săptămână ne rezervă o serie de meciuri interesante în Liga 1
A fost circ in sedinta ordinara a Consiliului Local din 28 august. Si nu canicula a fost de vina, ci ADI-ul. Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara “Sanatate Asigurata prin Apa Curata”,
Primarul Nicolae Barbu a semnat contractul de atribuire a lucrărilor pentru obiectivul de investiții ”Modernizare străzi situate în municipiul Giurgiu”, un proiect în valoare de aproximativ 7 milioane de lei.
Toti directorii unităților de învățământ din municipiu au fost invitați de către primarul Nicolae Barbu pentru a purta discuții, temele fiind unele de actualitate: lucrările în execuție la școlile care
In perioada 2 – 14 septembrie, aveti porti deschise la EUROCAR SERVICE Giurgiu. Este vorba despre o campanie nationala, care se desfasoara la toate showroom-urile Dacia din tara. Anca Stanisteanu,
Consiliul Concurenței, în parteneriat cu Centrul pentru Jurnalism Independent, păstrează tradiția ultimilor șase ani și lansează o nouă ediție a concursului “Concurenţa – cheia dezvoltării economice şi bunăstării consumatorului”. Principalul