Sambata 24 noiembrie va avea loc la Giurgiu, deschiderea oficiala a Depozitului de Fructe de Mare, ocazie cu care, la malul Dunarii (Piata de gross de peste) se va organiza
Sambata 24 noiembrie va avea loc la Giurgiu, deschiderea oficiala a Depozitului de Fructe de Mare, ocazie cu care, la malul Dunarii (Piata de gross de peste) se va organiza
Aproximativ 80 de angajați din cadrul Giurgiu Servicii Publice au acționat de la primele ore ale dimineții pentru degajarea stratului de zăpadă care s-a depus la trecerile de pietoni, intrările
In urma cu aproape doua luni, senatorul Niculae Badalau, presedinte al PSD Giurgiu, declara intr-o conferinta de presa ca organizatia din Giurgiu va genera (dupa remaniere) cel putin un ministru
AS Mihai Bravu și FC Bolintin Malu Spart conduc în Liga a IV-a! Etapa a XIII-a din Liga a IV-a la fotbal a propus iubitorilor sportului rege din județ o
Agentia Judeteană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Giurgiu organizează in data de 03 decembrie 2018 Bursa locurilor de munca destinată persoanelor cu dizabilităţi, acţiunea desfasurându-se începând cu ora 09.00 la
Peste 300 de reprezentanți PES activists România din toată țara s-au adunat sâmbătă la Timișoara, la sala Europa a Centrului Regional de Afaceri, pentru a discuta despre parcursul european al
Pe lângă activitățile curente – dezbaterea și aprobarea legilor ce țin de apărarea și securitatea națională – membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguramță națională din Camera Deputaților realizează,
Seful ISU Giurgiu, Emil Apostol a lasat cariera de militar, de salvator de vieti, o meserie pe care a iubit-o cu toata fiinta – cum chiar el scrie intr-o postare
In conferinta de presa de miercuri, 14 noiembrie, primarul municipiului s-a aratat nemultumit de viteza cu care inainteaza lucrarile pe santierele din municipiul Giurgiu, referindu-se cu precadere la asfaltarile din
Luni, 12 noiembrie 2018, la Bucuresti a avut loc Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România (AMR), eveniment la care a fost invitat (si a onorat aceasta invitatie) Presedintele României,