Parafrazând o cunoscută expresie, din punct de vedere al răspunsului corpului fizic la lucrurile care ne trec prin minte, putem afirma mai în glumă, mai în serios că: „acolo unde-ți
Parafrazând o cunoscută expresie, din punct de vedere al răspunsului corpului fizic la lucrurile care ne trec prin minte, putem afirma mai în glumă, mai în serios că: „acolo unde-ți
În perioada 21-24 Mai a avut loc în capitala Statelor Unite ale Americii, Washington DC, prima reuniune a Rețelei transatlantice a politicienilor sub 40 de ani (Transatlantic Under 40 (TU-40)
Sâmbătă noaptea (27 mai), polițiști din cadrul I.P.J. Giurgiu – structurile de ordine publică și investigarea criminalității economice au desfășurat o acțiune pe raza localității Ghimpați din județul Giurgiu, pentru
Printre modificările recente la Legea avocaților se numără și (re)introducerea onorariilor minime pe care avocații să le aplice clienților pentru serviciile pe care le oferă. Aceste onorarii vor fi stabilite,
Ziua de 1 Iunie va aduce și anul acesta bucurie în inimile copiilor, mai ales ca municipalitatea a organizat si pregatit un program bogat de activitati pentru cei mici. Concursuri
Direcția Administrare Active din Proiecte cu Finanțare Europeană Giurgiu organizează în data de 09.06.2017, începand cu ora 10°°, la sediul direcției din Giurgiu, strada Aleea Plantelor, nr.4, licitaţie publică deschisă
Intr-o recenta conferinta de presa, prim vicepresedintele PNL Giurgiu, Norut Stanisteanu a facut cateva precizari (necesare) care privesc viata interna a partidului. Stanisteanu a spus ca zilele trecute, noul Birou
Finala Cupei Romaniei se va disputa sambata, 27 mai, la ora 20:45, pe stadionul “Ilie Oana” din Ploiesti. Daca vreti sa sustineti Astra Giurgiu, mai aveti inca timp sa va
Se apropie cea mai stresantă perioadă pentru studenţi, sesiunea, iar aceştia trebuie să ia atitudine pentru a trece cu bine şi peste acest hop. Pentru a-şi creşte puterea de concentrare,
Vizita electorala de miercuri, 24 mai de la Giurgiu a candidatului pentru presedintia PNL se anunta a fi una deschisa, in cadrul careia Busoi sa isi prezinte programul in fata