La Giurgiu, timpul nu trece — el doar se învârte lent, ca un carusel ruginit, cu nostalgie și indiferență.
De zece ani încoace, Zilele orașului sunt organizate cu o consecvență demnă de studiul… organelor competente: aceeași firmă veșnic “câștigătoare”, aceleași tarabe, aceleași senzații de deja-vu și, probabil, aceleași fire (prelungitoare) trase pe sub mese (sau pe sub mână?).
Patru zile de „distracție” care par scoase dintr-un manual prăfuit de improvizație urbană: scrâncioburi care scârțâie mai convingător decât orice discurs oficial, ringhișpiluri ce par testate mai degrabă pe curajul părinților decât pe siguranța copiilor și tarabe care oferă o experiență de kitsch globalizat.
Practic, dacă ai fost o dată, ai fost de zece ori — și invers.
Oferta culinară pare scrisă cu muștar și ulei refolosit: mici la preț de investiție strategică, bere care probabil include și taxa de praf de oras, plus deserturi ce sfidează atât dieta, cât și bunul simț sanitar. Toate acestea, într-un decor în care estetica este un concept opțional.
Dar adevărata magie nu este în ceea ce vezi, ci în ceea ce nu vezi: o licitație, o competiție pentru desemnarea firmei organizatoare, o minimă urmă de transparență…
Aflăm că Primăria oferă spațiul gratuit, plătește curentul, curăță după petrecere și asigură ordinea — probabil singura parte organizată din tot evenimentul. Profitul în ce buzunare intră?
Antreprenorii locali privesc spectacolul de pe margine, ca niște invitați nepoftiți la propria petrecere. Locurile sunt deja rezervate, comercianții sunt „din familie”, iar prețurile sunt suficient de mari încât să mențină exclusivitatea… mediocrității.
Când vine vorba de „artiști”, selecția pare făcută după un criteriu inovator: notorietatea amestecată cu controversa – ne referim aici la cel putin unul dintre acestia – un “exemplu perfect” pentru tineret — pentru că nimic nu inspiră mai mult decât succesul cu antecedente. Educație prin divertisment, dar fără partea cu educația.
În timp ce comunicatul oficial al Primăriei pictează o imagine idilică: tradiție, bucurie, comunitate. O poveste frumoasă, spusă cu fals entuziasm, din moment ce, se vede si din avion, realitatea este de fapt… o gogoașă supraevaluată.
Zilele Municipiului Giurgiu nu este doar un eveniment — municipalitatea a transformat totul într-o tradiție a improvizației, într-o celebrare a rutinei.
Este un exemplu perfect de cum să organizezi ceva „pentru toată lumea” fără să fie, de fapt, pentru nimeni.
Iadu Michiduță
