In anul 2013 eforturile Jandarmeriei Giurgiu au fost concentrate pe asigurarea unui climat de ordine si siguranta publica in zona de competenta, cresterea eficientei activitatii de prevenire si combatere a faptelor antisociale, prezenta activa a jandarmilor in mijlocul cetatenilor si asigurarea in cele mai bune conditii a misiunilor de paza si protectie.
1. Ordine publica
Actiunile Jandarmeriei au vizat in principal asigurarea masurilor de ordine pe timpul manifestarilor cu public numeros (activitati cultural-artistice, sportive, actiuni de protest, vizite oficiale) si mentinerea ordinii publice in sistem integrat in zona de competenta.
Astfel, in perioada analizata jandarmii giurgiuveni au executat peste 7.400 misiuni, in scadere cu 19% comparativ cu anul 2012:
- 883 misiuni de asigurare a ordinii publice;
- 1.358 interventii la solicitari “112” si rezerve de interventie;
- 4.476 misiuni de mentinere a ordinii publice;
- 625 misiuni in cooperare;
- 91 misiuni pentru punerea in aplicare a mandatelor de aducere.
Legatura permanenta cu organizatorii adunarilor publice (reprezentanti ai cluburilor de fotbal, ai sindicatelor) precum si modul de planificare, organizare si coordonare a misiunilor, au condus la prevenirea unor stari tensionate care puteau degenera in actiuni de tulburare a ordinii publice.
In anul 2013 nu au fost cazuri de tulburare grava a ordinii si linistii publice si nu s-a impus restabilirea acesteia. Actiunile de interventie s-au executat in functie de evolutia situatiei operative si au avut ca scop cresterea operativitatii prin reducerea timpului de reactie, realizarea cooperarii intre institutiile specializate in interventie.
O misiune deosebit de importanta pentru jandarmi este asigurarea climatului de siguranta in zona institutiilor de invatamant. Odata cu inceperea noului an scolar au fost stabilite in responsabilitatea Inspectoratului de Jandarmi Judetean Giurgiu urmatoarele institutii de invatamant: Grupul Scolar Naval “Viceamiral Ioan Balanescu”, liceul teoretic “Nicolae Cartojan”, liceul teoretic “Tudor Vianu”, Liceul Tehonlogic, Liceul Tehnologic “Dimitrie Bolintineanu” din orasul Bolintin Vale, liceul Tehnologic “Tiu Dumitrescu” din localitatea Mihailesti, scolile generale din Clejani si Ghimpati. Jandarmii actioneaza in zona acestor institutii cu puncte obligatorii de stationare intre orele 08.00-10.00; 12.00-14.00; 17.00-20.00 pentru a asigura:
– interventia rapida la solicitarea conducerii institutiilor de invatamant;
– minitorizarea si descurajarea persoanelor care prin intentiile si faptele lor tulbura sau pericliteaza siguranta publica in zona institutiilor de invatamant.
In perioada analizata jandarmii au organizat 152 de activitati de prevenire, cu preponderenta in cadrul institutiilor de invatamant, la nivelul asociatiilor de locatari si societatilor comerciale, atat independent, cat si in cooperare cu Inspectoratul de Politie al Judetului Giurgiu. Actiunile intreprinse au avut ca scop:
- prevenirea delincventei juvenile, a violentei si a absenteismului scolar;
- promovarea institutiilor militare de invatamant – Arma Jandarmi;
- prevenirea si combaterea fenomenului contraventional si infractional in randul elevilor de liceu;
- prevenirea si combaterea traficului de persoane si a consumului de droguri;
- prezentarea obligatiilor ce le revin managerilor societatilor comerciale in domeniul pazei si protectiei.
Cu toate acestea, in anul 2013 jandarmii au aplicat 1.426 sanctiuni contraventionale, in crestere cu aproximativ 45 % comparativ cu anul 2012.
- 921 amenzi contraventionale in valoare de 345.800 lei;
- 505 avertismente scrise.
Sanctiunile contraventionale au fost aplicate pentru incalcarea normelor de convietuire sociala (1.280), desfasurarea activitatilor comerciale ilicite (143) si pe timpul competitiilor sportive (3).
In perioada analizata au fost constatate 85 de infractiuni, in crestere cu 10% fata de anul 2012.
- 32 infractiuni constatate independent
(exemple: „furt”, „loviri sau alte violente”, „confectionarea, detinerea, incercarea de a introduce, introducerea, folosirea sau orice alta operatiune fara drept cu produse incendiare, materii explozive, inclusiv articole pirotehnice, indiferent de categorie, in incinta arenei sportive”) – 34 autori depistati.
- 53 infractiuni constatate in cooperare cu structurile Politiei – 82 autori depistati.
2. Paza si protectie institutionala
Misiunea de paza si protectie institutionala se desfasoara in trei domenii distincte:
- Paza si protectia obiectivelor din competenta: prin structurile specializate, Inspectoratul de Jandarmi Judetean Giurgiu a asigurat paza si protectia a 15 obiective dispuse in municipiul Giurgiu si in localitatile Hotarele si Bolintin Vale. Pe timpul executarii acestor misiuni au fost aplicate 61 de sanctiuni contraventionale (9 amenzi contraventionale in valoare de 2.900 lei si 52 avertismente scrise). Cu ocazia efectuarii accesului in obiective au fost legitimate peste 20.000 de persoane.
Concomitent cu executarea misiunii de paza si protectie institutionala, jandarmii asigura ordinea interioara in 7 sali de judecata din municipiul Giurgiu si orasul Bolintin Vale.
In anul 2013, jandarmii au asigurat desfasurarea in bune conditii a peste 68.000 de procese.
- Paza si protectia transporturilor de produse cu caracter special, a transporturilor de bunuri si valori si a corespondentei clasificate: in anul 2013 jandarmii au asigurat paza si protectia a 1.107 transporturi:
– 1.013 transporturi de corespondenta clasificata;
– 29 transporturi de produse cu caracter special;
– 65 de transporturi de bunuri si valori.
- Paza, protectia, supravegherea si interventia la conductele magistrale de transport produse petroliere si la instalatiile aferente acestora pe un tronson in lungime totala de 50 km. Pe timpul executarii acestor misiuni au fost aplicate 18 sanctiuni contraventionale: 12 amenzi in valoare de 3.750 lei si si 6 avertismente scrise. Nu au fost constatate fapte de natura penala.
3. Obiectivele Inspectoratului de Jandarmi Judetean Giurgiu in anul 2014
- Cresterea gradului de siguranta publica si intarirea sentimentului de securitate in randul cetatenilor, avand ca rezultate: intensificarea activitatilor din sfera sigurantei stradale, utilizarea eficienta a resurselor din dispozitivele de ordine publica, cresterea nivelului de incredere a populatiei in Jandarmeria Romana;
- Planificarea, organizarea si executarea cu maxima eficienta a misiunilor de asigurare a ordinii publice pe timpul manifestarilor care se desfasoara in spatiul public;
- Asigurarea cu maxima eficienta a misiunilor de paza si protectie;
- Mentinerea la cel mai inalt grad a capacitatii operationale si de interventie a unitatii si subunitatilor;
- Asigurarea transparentei si a accesului cetatenilor la informatiile de interes public.
