Miercuri, 4 august, preşedintele Klaus Iohannis a vizitat Parcul Natural Comana, prilej cu care a purtat discuţii şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Dumitru Beianu, cu privire la proiectele de reabilitare, amenajare şi punere în valoare a zonei.
Dialogul dintre preşedintele Iohannis şi preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu s-a axat pe planuri şi soluţii pentru a proteja parcul şi biodiversitatea lui, dar şi pe modul în care se poate lărgi accesul publicului în scop recreativ.
Preşedintele României a subliniat importanţa Parcului Natural Comana, despre care a spus că are, pentru bucureşteni, aproape aceeaşi valoare precum parcurile din Capitală, precum şi nevoia de a conştientiza importanţa acestor locuri.
De asemenea, în cadrul discuţiilor, s-a subliniat şi importanţa tuturor zonelor de acest fel din România, în contextul în care este nevoie de identificarea celor mai bune măsuri pentru combaterea schimbărilor climatice.
