Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu a transmis în cursul lunii iunie 2016, adrese către toate primăriile din judeţul Giurgiu, prin care a informat cu privire la
Administratie
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu a transmis în cursul lunii iunie 2016, adrese către toate primăriile din judeţul Giurgiu, prin care a informat cu privire la
Pe site-ul Primariei au fost publicate listele cu blocurile care sunt incluse sau in asteptare pentru programul de anvelopare – iulie 2016. Va reamintim ca in prezent, 1.011 de apartamente
În sprijinul unui demers al Sindicatului Promedica din cadrul Federației Sindicale Hipocrat, Victor Negrescu a depus la Parlamentul European o interpelare în care cere Comisiei Europene condiții de muncă mai
Dezastrul din invatamantul giurgiuvean continua. Rezultatele de la BAC din 2016 au confirmat ca judetul Giurgiu este din nou pe ultimul loc pe tara. O analiza a invatamantului giurgiuvean, oficial
Foarte mulți români nu apelează la justiție în mare parte din trei motive: lipsa banilor, durata mare a procesului și incertitudinea verdictului. Dintre acestea, cel mai dezamăgitor este lipsa banilor.
Noi oportunități de angajare pentru giurgiuvenii aflați în căutarea unui loc de muncă! Lear Corporation Romania în parteneriat cu Primăria Municipiului Giurgiu organizează în data de 25 iulie, la Galeriile
Săptămâna asta mi-a expus, de la minus la plus infinit plaja pe care baleiează cea mai importantă piesă din sistemul judiciar: judecătorul. Nu a fost chiar o trecere de la
… Restul de 19 nume nu se regasesc in baza de date a PNL Giurgiu. Este declaratia lui Nelu Simion, secretarul general al organizatiei judetene PNL Giurgiu. Printr-un email remis
Distribuirea ajutoarelor alimentare pentru persoanele cu venituri reduse a fost demarată inca din data de 14 iunie 2016. Până în prezent dintr-un număr de 8.086 de giurgiuveni care beneficiază de alimentele
Pardalnicul de aer conditionat lasat in functiune intr-un birou de la CJ a pornit uzina de suspiciuni si zvonuri. Angajatii din cladire (Prefectura si CJ), dar si terte persoane si-au