Instituția Prefectului Giurgiu aduce la cunoștința celor interesați, lista întreprinderilor (societăților comerciale) a căror arhivă se află în păstrare la ARHIVATORUL – DEPOZITUL ARHIVELE TRANSILVANIA SRL, în vederea mediatizării acesteia
Administratie
Instituția Prefectului Giurgiu aduce la cunoștința celor interesați, lista întreprinderilor (societăților comerciale) a căror arhivă se află în păstrare la ARHIVATORUL – DEPOZITUL ARHIVELE TRANSILVANIA SRL, în vederea mediatizării acesteia
Prins până peste cap cu treburile urbei, primarul Adrian Anghelescu nu mai are timp să participe la niciun eveniment care se desfășoară în Giurgiu. Nu l-am văzut nici la maratonul
Joi după-amiază, în zona parcului „Steaua Dunării”, mai precis în perimetrul în care acum câțiva ani se inaugura cu fast zona de agrement și picnic “Poiana Ciucaș”, zonă lăsată de
În mediul online a fost difuzat, de către o publicație locală, în data de 24 septembrie 2025, un articol în care se afirmă că centrele pentru persoane vârstnice ale DGASPC
În acest ultim episod vom vorbi despre „bătăliile“ actuale prin care oameni de afaceri cu înclinații suspicios-rezonabile forțează legea până troznește pentru a-și atinge scopul: un spațiu comercial în buricul
Pentru că lucrurile s-au mişcat greoi spre deloc, aşa cum se întâmplă de obicei la Giurgiu, proiectul noilor secţii de oncologie şi neurologie care ar fi trebuit să se construiască
În urma discuțiilor purtate de reprezentanții Asociației Inițiativa Civică Giurgiu cu cetățeni din municipiu pe tema sponsorizării sau sprijinirii cu donații în bani sau produse pentru Adăpostul de Câini din
Programul Rabla 2025 revine într-o variantă actualizată, dedicată exclusiv persoanelor fizice. Guvernul a aprobat un nou ghid de finanțare care reunește într-un singur cadru Rabla Clasic și Rabla Plus. Astfel,
Două zile – vineri și sâmbătă, într-un interval de timp generos (de la ora 10:00 până la ora 17:00), pe pietonala Mircea cel Bătrân, giurgiuvenii pot vizita standurile fermierilor din
Vineri, 19 septembrie și sâmbătă, 20 septembrie, giurgiuvenii sunt invitați la Târgul Producătorilor Agricoli, organizat de Direcția Agricolă Giurgiu, parte din evenimentul Zilele Europene ale Patrimoniului. La standurile târgului se