Ministrul Transporturilor, social-democratul Ciprian – Constantin Șerban, a anunţat, astăzi, că CNIR a desemnat câștigătorul contractului pentru realizarea Studiului de Fezabilitate al acestui drum modern şi atât de așteptat. Contractul
National
Ministrul Transporturilor, social-democratul Ciprian – Constantin Șerban, a anunţat, astăzi, că CNIR a desemnat câștigătorul contractului pentru realizarea Studiului de Fezabilitate al acestui drum modern şi atât de așteptat. Contractul
Părinții iau în calcul variante de optimizare a bugetului alocat cumpărăturilor pentru începerea anului școlar, astfel că 75% (față de 67% în 2024) spun că vor schimba brandul cu unul
Cea de-a 47-a ediţie a programului „Litoralul pentru toţi” se desfăşoară pe parcursul lunii septembrie, perioadă în care turiştii pot beneficia de tarife reduse cu până la 60% faţă de
În perioada 21-22 august a.c., polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român Giurgiu au desfășurat, pe D.N.6, în zona localității Mihăilești, mai multe acțiuni pentru depistarea șoferilor care
Doi tineri și-au pierdut viața, în această dimineață pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 41. Din primele informații, cei doi erau pietoni și se aflau pe partea carosabilă în momentul
Președintele Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților, Cosmin Corendea, a acuzat intr-un interviu, că unii dintre ambasadorii și consulii României ar încălca legea prin faptul că adresează mesaje politice.
Prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, la data de 15 august, a devenit, prin tradiţie, şi Ziua Marinei Române, ocazie cu care transmit cele mai sincere urări de bine tuturor celor care
După ce Oana Țoiu, ministrul de Externe, a declarat că unul dintre elementele care au dus la anularea programului Visa Waiver pentru România a fost „lipsa de explicații față de
În Guvern se lucreaza la un nou sistem de taxare a companiilor multinaționale. În cadrul acestor discuții, reprezentanții PSD au venit cu un pachet de propuneri, care să aibă drept
SC CREATIVE DELICE S.R.L. titular al proiectului “Schimbare de destinație din hală depozitare în hală producție fără afectarea structurii de rezistență”, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare