Social-democraţii vor depune amendamente la Legea bugetului de stat pe mai multe domenii, de la sănătate la educaţie, de la agricultură la protecţia mediului şi la domeniul social. Iată cum
Politica
Social-democraţii vor depune amendamente la Legea bugetului de stat pe mai multe domenii, de la sănătate la educaţie, de la agricultură la protecţia mediului şi la domeniul social. Iată cum
„Viața e complexă și are multe aspecte” – este o replică de senzație dintr-un film celebru. Cam așa se întâmplă și în politica românească. PSD a câștigat alegerile parlamentare, dar
“PNL, USR-PLUS , cine vă dă dreptul să ne umiliţi, în acest fel, părinţii, bunicii, copiii, să vă bateţi joc de elevi, de studenţi, de medici, de profesori, de oameni
Aproximativ 5.000 de #elevi giurgiuveni au dreptul să primească #burse şcolare şi au cerut sprijinul Consiliului Judeţean şi Primăriei Giurgiu. Conducerile acestor două instituţii ridică din umeri şi spun că
S-a trecut mult prea ușor peste modificarea Codului Administrativ, prin Ordonanță de Urgență, o acțiune a coaliției de guvernământ dispusă pentru a politiza funcțiile de prefect și subprefect. Decizia respectivă
La începutul noii sesiuni parlamentare, deputatul Alexandru Andrei a fost reales în funcția de vicelider al grupului parlamentar PNL din Camera Deputaților. Din această calitate, deputatul giurgiuvean va coordona activitatea
Deficiențele majore la Podul de peste Argeș, de la Adunații Copăceni, fac obiectul întrebării pe care am adresat-o ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă. Podul de peste Argeș, de la Adunatii Copăceni,
De mai bine de 1 an, avem la cârma țării un guvern de dreapta sau… aproape de dreapta (USR încă nu știe pe ce parte a politicii se situează) și,
Surse G4Media spun că luni seara au avut loc negocieri din coaliția guvernamentală, pentru stabilirea funcțiilor de prefecți și subprefecți, In urma negocierilor, liberalii au 23 de prefecturi, USR-PLUS –
In conferința de presă de miercuri, 13 ianuarie, deputatul PSD, Marian Mina, a făcut un rechizitoriu dur la adresa Puterii, spunând despre coaliția de guvernare că practică “cea mai urâtă