Continuăm să muncim la politica externă a României! Astăzi, 7 aprilie, alături de colega mea, Vicepreședinte al Camerei Deputaților, dna. Gianina Șerban am avut o întâlnire plăcută și constructivă cu
Politica
Continuăm să muncim la politica externă a României! Astăzi, 7 aprilie, alături de colega mea, Vicepreședinte al Camerei Deputaților, dna. Gianina Șerban am avut o întâlnire plăcută și constructivă cu
Nu pot să țin pasul și să sancționez toate gafele dumneavoastră diplomatice – sunt prea multe într-un atât de scurt timp!!! Deasemenea, nu pot să-mi explic de ce nu întelegeți
Patriotismul înseamnă fapte, înseamnă promovarea unor măsuri care sprijină sau dezvoltă sectoare importante ale economiei naționale, iar Guvernul condus de premierul social-democrat Marcel Ciolacu a făcut constant dovada acțiunii sale
Deputatul Cosmin Corendea, vicepreşedinte al Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, a transmis oficial o interpelare adresată ministrului Afacerilor Externe, în care solicită clarificări urgente privind reanalizarea includerii României
Guvernul Ciolacu va doborî recordul din 2024: vom inaugura peste 330 de kilometri de autostradă şi drum expres, cu aproape 70% mai mult față de cei 197 de kilometri, reușiți
Camera Deputaților a adoptat o nouă lege menită să vină în sprijinul administrațiilor locale pentru a-și continua proiectele de investiții. “În ședința de miercuri, 12 martie, alături de colegii din
AUR Giurgiu condamnă manipularea grosolană de cǎtre postul România Tv și mulțumește tuturor celor care s-au mobilizat exemplar pentru strângerea de semnături Organizația AUR Giurgiu respinge categoric informațiile false propagate
Pensionarii cu venituri mici vor primi, înainte de Sărbătorile Pascale, prima tranşă din sprijinul financiar de la Guvern. Peste 2,6 milioane de vârstnici cu venituri de până în 2.574 de
Noua “achiziție” AUR Giurgiu, Bogdan Vlădău este cântăreț, model fost concurent de reality show, manechin cu o carieră de succes în modelling, participant la emisiuni și la show-uri TV, si
Cariera politică a lui Bogdan Bratu a intrat, fără dubii, sub o stea norocoasă: AUR Giurgiu. După ce, in primăvara anului 2024 “a dat lovitura” cu neașteptata candidatură la Primăria