Având în vedere prevederile art. 74 lit. b din Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii, în situația copilului beneficiar al unei pensii de urmaș, dacă își continuă studiile într-o
Social
Având în vedere prevederile art. 74 lit. b din Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii, în situația copilului beneficiar al unei pensii de urmaș, dacă își continuă studiile într-o
Marți, 23 septembrie, la Giurgiu a avut loc conferința de lansare a proiectului PAS – Pregătire, Adaptare și Sprijin – proiect cofinanțat de Uniunea Europeană și implementat de Asociația Europeană
Casa de tip familial „Ioana”, structură rezidențială din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, situată pe strada Baciu, se află în plin proces de reabilitare și
De peste un deceniu, înaintea începerii fiecărui an școlar, ASOCIAŢIA ATITUDINEA CIVICĂ IANCU MARIANA dăruiște ghiozdane și rechizite școlare. Și în acest an, 2025, asociația a procedat la fel, cu
În această dimineață, poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.3 Bolintin-Vale au efectuat verificări în vederea depistării unui minor, de 3 ani, dispărut din localitatea Florești-Stoenești, județul Giurgiu. Acesta
Până la data de 28.08.2025, la nivelul Casei Județene de Pensii Giurgiu, au fost depuse 1.846 cereri pentru stațiunile de tratament balnear. Pentru seria a XIII-a au fost repartizate de
În cadrul unei inițiative comune ce își propune reactivarea și reinventarea Centrului pentru vârstnici din Mironești, o delegație alcătuită din directorul general Vișinel Costel Balan, șefa Serviciului Juridic, managementul calității
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, în urma notificării primite de la Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu, informează cetățenii că, din cauza nivelului scăzut al Dunării,
Astăzi, de Adormirea Maicii Domnului, ne plecăm sufletele în rugăciune și recunoștință pentru ocrotirea pe care Maica Sfântă o revarsă asupra noastră. Tot astăzi, serbăm Ziua Marinei Române- un omagiu
Alături de președintele Consiliului Județean Giurgiu, Toma Florin Petcu, directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, Vișinel Costel Balan, a vizitat, în data de 6