La ora 12:00, la nici 4 ore dupa inceperea ninsorilor, drumurile au inceput sa „cada” unul cate unul, iar acesta este doar inceputul, pentru ca ninge abundent. Potrivit raportarii de
Stirea zilei
La ora 12:00, la nici 4 ore dupa inceperea ninsorilor, drumurile au inceput sa „cada” unul cate unul, iar acesta este doar inceputul, pentru ca ninge abundent. Potrivit raportarii de
Primaria si Consiliul Local al Municipiului Giurgiu, prin Biroul pentru Situatii de Urgenta, aduce la cunostinta locuitorilor municipiului ca, potrivit prevederilor art. 10 din Ordonanta Guvernului nr. 21/2002 privind gospodarirea
Luni, Inspectoratul Scolar Judetean Giurgiu a postat pe site-ul propriu o adresa din care rese ca si azi, marti, scolile raman inchise (desi vremea este mai mult decat favorabila)… In
La solicitarea primarului Nicolae Barbu, astazi, in sala de sedinte a Consiliului Local a avut loc o intalnire de lucru la care au participat toti reprezentantii firmelor si ai societatilor
Sa facem un exercitiu de imaginatie si sa punem cazul ipotetic in care romanii ar fi transferati in Islanda sau intr-o zona nordica oarecare – unde iarna este aproape omniprezenta.
Daca pozele ar vorbi (X)Uneori, aparatele foto surprind si imagini mai putin placute – mai ales pentru persoanele publice… Insa acestia (persoanele publice – N.R.), suntem convinsi ca in momentul
Judetul Giurgiu se afla inca sub incidenta avertizarii de cod portocaliu. Un comunicat de duminica dimineata al Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta ii linisteste pe cetatenii care pana acum
Primaria Giurgiu, prin SC Financiar Urban, societatea care se ocupa cu deszapezirea, este pregatita sa intervina cu utilaje de deszapezire si material antiderapant, pentru ca traficul sa se desfasoare in
S-a terminat cu timpul frumos, specialistii de la ANM au anuntat ca din aceasta seara de la ora 18:00 si pana duminica seara, iarna va pune stapanire pe Romania. Va
“Vasile Mustatea are legea lui la repartizarea bugetului”, a declarant edilul sef al municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu. Primarul municipiului a facut parte din delegatia care a participat la prima runda