Intr-un comunicat de presă, Prefectura Giurgiu precizează ca cei 21 de români sosit în Vama Giurgiu din Italia – via Grecia – care au fost plasați în carantină în data
Stirea zilei
Intr-un comunicat de presă, Prefectura Giurgiu precizează ca cei 21 de români sosit în Vama Giurgiu din Italia – via Grecia – care au fost plasați în carantină în data
Având în vedere Decretul Președintelui României privind instituirea stării de urgență publicat în Monitorul Oficial nr.212/16.03.2020, planul de măsuri nr.1401/16.03.2020 și Hotărârea nr.10/16.03.2020, în perioada instituirii stării de urgență, prin
În prezent, în judeţul Giurgiu, se află în carantină instituționalizată 72 de persoane, iar în izolare la domiciliu 714 de persoane. Starea acestora de sănătate este monitorizată zilnic de către
Până astăzi, 23 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 576 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 576 de persoane confirmate pozitiv, 73
Astăzi, 22 martie, au fost înregistrate primele 2 decese pe teritoriul României ale unor pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus. Este vorba despre pacientul în vârstă de 67 de
Având în vedere situația de urgență cu privire la prevenirea infectării cu noul CORONAVIRUS – COVID-19, şi faptul că persoanele în vârstă (şi nu numai) nu pot participa la slujbele
Până astăzi, 21 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 367 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 367 de persoane confirmate pozitiv, 52
Vineri, 20 martie, pe retelele de socializare a fost distribuita masiv o postare in care se spunea ca doua persoane din Giurgiu ar fi fost testate pozitiv pentru COVID –
Până astăzi, 20 martie, pe teritoriul județului Giurgiu, nu au fost confirmate cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). În ultimele 24 de ore, au fost prelucrate
Un apel umanitar al Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, făcut public pe un site local de știri, ne bagă total în ceață. In urmă cu circa două săptămâni, în cadrul