Comisia Europeana anunță că a sosit timpul să renunțăm la schimbarea orei

România, alături de majoritatea țărilor europene, va trece la ora de iarnă în noaptea de 25 spre 26 octombrie 2025. Această tranziție presupune ajustarea ceasurilor cu o oră, de la ora 04:00 la ora 03:00, revenind astfel la timpul standard al Europei de Est (UTC+2). Schimbarea marchează începutul perioadei cu nopți mai lungi și zile mai scurte, fenomen specific sezonului rece.
Comisia Europeană (CE) a apărat joi desfiinţarea schimbării orei, o măsură susţinută printr-o consultare populară, în timp ce europenii se pregătesc să treacă – în acest weekend – la ora de iarnă.
Trecerea din şase în şase luni la ora de iarnă sau de vară a fost introdusă în Europa în anii ’70, în vederea economisii de energie în toiul crizei petrolului.
Comisia Europeană a propus – încă din 2018 – abolirea acesteia, în urma unei consultări în întreaga Europă.
Atunci, 84% dintre participanţi – aproximativ patru milioane de persoane – s-au pronunţat în favoarea încetării folosirii acesteia, iar apoi Parlamentul European (PE) a dat undă verde măsurii.
Susţinătorii desfiinţării subliniază impactul negativ al schimbării orei în domeniul sănătăţii sau al accidentelor rutiere în schimbul unor economii de energie devenite modeste, din cauza generalizării iluminatului cu consum scăzut de energie.
Însă măsura nu a fost niciodată implementată, din cauza lipsei unui acord între Cei 27.
Comisia Europeană a comandat o nouă analiză, pentru a-şi susţine eforturile de abolire a schimbării orei.
Spania a lansat, la rândul său, un nou apel la suprimarea schimbării orei, într-o reuniune, luni, a miniştrilor Energiei.
Potrivit unei surse diplomatice europene, Polonia şi Finlanda au susţinut acest demers.
”Schimbarea orei de două ori pe an nu mai are niciun sens. Acest lucru abia dacă mai contribuie la ecomisirea de energie, însă are efecte negative asupra sănătăţii şi vieţii oamenilor”, a apărat pe X premierul spaniol Pedro Sanchez.