Comuna Răsuceni se alătură initiațivei pentru Centrul Medical Integrat din Comuna Izvoarele

Cel de al treilea eveniment de promovare a serviciilor medicale pentru locuitorii din mediul rural a avut loc vineri 19 mai 2023 la Căminul Cultural din Comună Răsuceni, județul Giurgiu organizat de Ambulanță Privată Giurgiu în parteneriat cu Consiliul Local Răsuceni și Primăria Comunei Răsuceni ce a fost transmisă pe Facebook.
Au fost prezentate pachete de servicii medicale speciale pentru membrii comunității printre care enumerăm: Pachet Ecografie Abdominală, Pachet Diabet și Boli de Nutriție, Pachet Cardiologie, Pachet Ginecologie, Pachet Tiroidă . Aceste pachete fiind gratuite pentru persoanele asigurate și contra cost pentru persoanele neasigurate.La eveniment au participat și repezentanți ai Consiliului Local Răsuceni care au apreciat în mod pozitiv această inițiativă, care după aprobarea în Consiliul Local, s-a și întâmplat în mai puț în de 2 săptămâni. Aceștia au concluzionat că astfel de evenimente organizate de Consiliul Local Răsuceni vin în sprijinul cetățenilor mai ales a celor care sunt imobilizați la pat și nu se pot deplasa. Comuna Răsuceni este cea de a doua comuna care se alatura initiativei pentru Centrul Medical Integrat din Comuna Izvoarele
După prezentarea obiectivelor proiectului ”Creșterea gradului de acces al populației la servicii medicale specializate la domiciliu prin înființarea serviciului de ambulanță privată în Județul Giurgiu”, finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 proiect ce își propune creșterea accesului populației din județul Giurgiu la servicii medicale specializate și de a oferi totodată servicii profesioniste contribuind astfel la creșterea calității vieții persoanelor din mediul rural și urban, Andreea Popa, manager de proiect a identificat cu reprezentanții Consiliului Local Răsuceni, modalități concrete astfel încât populația de pe rază comunei care nu se poate deplasa.
După eveniment, reprezentantul Ambulanță Privată Giurgiu a mers la sediul primăriei Răsuceni pentru a discuta aceste soluții cu reprezentanții primăriei Răsuceni, urmând că aceștia să identifice aceste persoane și să furnizeze o lista cu aceste persoane. Au fost pregătite pentru toți locuitorii comunei materiale informative tipărite ce vor fi distribuite de Ambulanță Privată Giurgiu în perioada următoare.
Locuitorii comunei Răsuceni pot avea acces la servicii de consult la domiciliu, chiar la ei acasă prin proiectul implementat de Ambulanța Privată Giurgiu și se pot înscrie, completând formularul de înscriere pentru servicii medicale, atât în format fizic la primăriei cât și online pe www.ambulantagiurgiu.ro cât și pe site -ul comunei Răsuceni începând cu dată de 29 mai 2023.
Punem comunitatea pe primul loc prin servicii medicale complete!
Vizitează www.ambulantagiurgiu.ro