
Vin vremuri grele pentru consilierii judeteni ai PDL Giurgiu… Desi sunt numai trei, este totusi „o cantitate” deloc de neglijat intr-o eventuala schimbare de pol de putere in Consiliul Judetean… Se pare insa ca socoteala (politica) a unora, nu se potriveste cu aritmetica sefilor democrat liberali.
Asa ca joi seara (toate nenorocirile se intampla pe inserat – N.R.), intr-o sedinta fulger a Biroului Permanent Judetean, la sediul PDL Giurgiu, au fost convocati cei trei consilieri judeteni – Marean Pana, Cornel Andrei si Cristian Bold, carora, dupa discutii prealabile, li s-a adus la cunostinta faptul ca au fost exclusi din partid.
Contactat de noi, liderul PDL, Bogdan Cantaragiu, a confirmat faptul ca celor trei consilieri li s-a retras sprijinul politic si ca au fost exclusi din PDL.
„Stiam de cateva saptamani ca cei trei negociaza cu PSD, de asemenea, stiam si despre negocierile primarilor nostri cu acelasi partid, iar masurile nu pot fi decat cele pe care le-am luat. In aceasta situatie, dupa ce vom inainta o adresa catre Consiliul Judetean, cei trei consilieri ai PDL isi vor pierde mandatul, iar in locul lor vom numi, conform legii, alte persoane, loiale partidului.
In ceea ce-i priveste pe cei cinci primari care <<sprijina>> PSD (si vorbesc despre cinci, si nu sase, pentru ca primarul din Daia nu a urmat aceasta cale), nu pot spune decat ca sunt dezamagit… Pe acesti <<boboci>> i-am ajutat cu tot ce s-a putut la alegerile locale. Personal, mi-am facut datoria fata de ei, insa la alegerile parlamentare, ei nu au jucat corect…”, a precizat Bogdan Cantaragiu.
Daca cei trei consilieri judeteni au fost exclusi din PDL, nu acelasi lucru se va intampla cu primarii care vor sprijini PSD. Bogdan Cantaragiu a precizat ca va continua analiza la fiecare organizatie locala in parte, iar masurile care se vor lua, vor fi „corecte, chiar daca, dureroase”.
Cu siguranta ca „pactizarea” primarilor PDL cu PSD, va grabi putin analizele conducerii PDL, iar organizatiile locale care vor avea „prioritate”, vor fi chiar cele ale primarilor respectivi…
„Vreau sa se inteleaga foarte clar, ca nu este vorba despre o razbunare, ci pur si simplu, despre respectarea unor principii si despre… comunicare”, a spus liderul PDL Giurgiu.
Ce se va intampla mai departe cu primarii PDL, este lesne de inteles… Analisa despre care vorbea Cantaragiu va scoate la iveala un lucru stiut deja : no combat la parlamentare – pentru ca in localitatile cu pricina numarul de voturi obtinut pentru candidatii ARD a fost foarte mic…
Ce se va intampla la Letca, unde a fost nevoie de trei sedinte pentru numirea viceprimarului, sau la Putineiu, unde situatia in consiliul local nu este roza pentru primar…
Cert este ca, in afara de Iepuresti, toate celelalte patru comune ai carei primari sprijina PSD, sunt pierderi pentru… PNL (prietenii stiu de ce)…
Si tot cert este si faptul ca scena politica giurgiuveana nu este deloc plictisitoare, ci este plina de surprize. De aceea, urmarim cu interes evenimentele si va vom tine la curent.
