
Consiliul National al Elevilor condamna actiunile de discriminare desfasurate de elevii si de cadrele didactice apartinand minoritatilor nationale fata de eleva romanca Sabina Elena din judetul Covasna, actiuni care contravin Constitutiei Romaniei si drepturilor fundamentale ale omului.
Consiliul National al Elevilor considera ca este inadmisibil ca intr-un liceu din Romania o eleva de clasa a IX-a sa fie mustrata, jignita, pusa la colt si amenintata de catre colegii ei care apartin unei minoritati nationale, profesorul diriginte si chiar conducerea scolii pentru faptul ca a “indraznit” sa poarte o banderola cu tricolorul Romaniei!
De asemenea, este jignitor faptul ca pe teritoriul Romaniei, cetatenii romani de etnie romana sunt persecutati pentru ca promoveaza insemnele nationale garantate de catre Constitutie si de idealurile revolutiei din 1989. Consiliul National al Elevilor trage un semnal de alarma catre toate institutiile statului roman de a se sesiza si de a opri si sanctiona conform legii aceste forme de jignire a istoriei romanilor pentru Unirea Nationala, a identitatii nationale si a statului de drept.
Consiliul National al Elevilor recunoaste minoritatile nationale existente pe teritoriul Romaniei si sustine dreptul acestora de a-si pastra, dezvolta si exprima identitatea etnica, culturala, lingvistica si religioasa in conditiile legii statului roman, fara a afecta sau leza identitatea nationala a romanilor, idealurile, limba si cultura stramoseasca.
“Nu vom permite ca acest caz sa fie trecut cu vederea. De vreme ce conducerea scolii si Inspectoratul Scolar Judetean Covasna nu au luat atitudine in acest sens, Consiliul National al Elevilor va incepe o serie de demersuri pentru a a atrage atentia institutiilor responsabile asupra comportamentului nejusticat si ilegal al cadrelor didactice si al colegilor reprezentanti ai unei minoritati nationale. Vom face o sesizare, atat la Ministerul Educatiei Nationale, cat si la Consiliul pentru Combatere a Discriminarii pentru a fi luate masurile necesare unor asemenea abuzuri.”-a declarat Iulia Miron, presedintele Consiliului National al Elevilor.