Cu trenul, prin Videle de la Bucureşti la Giurgiu (II)

Nu ai cum să ratezi coborârea la Videle pentru că forfota din vagon îţi arată că urmează o gară importantă!
Mă iau după un grup vesel, cu multe bagaje, ca să ies de pe peron. Îmi atrage atenţia locomotiva vopsită de la un cap la altul în culorile tricolorului nostru.
Mă opresc pentru câteva fotografii patriotice. Distanţa puţin cam mare și soarele puternic mă fac să mă apropii de frumoasa uzină pe roţi. Cum rămăsesem singur, atrag atenţia mecanicului care scoate capul pe geam către mine, încercând probabil să înţeleagă dacă sunt vreun supracontrol de la Bucureşti. Încerc prin câteva gesturi să îi transmit că îmi place maşina lui şi că îi urez drum bun.
Cu gândul la o cafea, mă opresc în primul birt: Nașu & Finu. Cum nu era nici unul acolo, împart ultimul covrig cu doi căţei care ştiau când vine trenul în gară. Iau informaţii de la doi cetăţeni care păreau să cunoască ce înseamnă un local bun şi plec către centru. Nimeresc într-un loc în care mirosea foarte bine, dar a mâncare gătită româneşte. Nu vreau să le stric planul de afaceri ocupând o masă pentru o apă şi o cafea, aşa că o iau uşor la pas către ceea ce părea un mic mall.
Nimersec într-o brutărie-patiserie de am sentimentul că toată lumea din oraş lucrează pentru parfumuri gastronomice. Cu un pateu cald, o brânzoaică şi un ştrudel cu mere încropesc un prânz şi ceva rezerve pentru partea a doua a călătoriei. Îmi face cu ochiul o pâine neagră de ţară.
– Dacă mai staţi 20 de minute vă dau una fierbinte, îmi zice brutarul ieşind de la cuptor.
Mă împotrivesc politicos spunând că vreau să mai dau jos din cele 0,1 tone.
-O luaţi acasă şi o să mă pomeniţi, insistă omul cu o privire care m-a convins că merită! A fost ca un dar dumnezeiesc! Am savurat-o cu toate simţurile olfactive şi tactile, mi-am înroşit mâinile, am uitat de dietă şi aproape că era să pierd şi trenul.
Mă aștept să găsesc o garnitură potrivită pentru filmări de epocă. Îmi trag sufletul și șapca pe vârful capului, după câțiva pași mai alerti, și zic vreo două vorbe a la Nea Marin când dau cu ochii de o săgeată albastră care îmi indica cu un panou luminos că e trenul meu: Giurgiu.
Caut locul înscris pe bilet! Mă uit în jur și îmi dau seama că nu întâmplător nu e trecut nimic, așa că mă așez într-un fotoliu la fereastră.Săgeta pornește lin, parcă special să am timp să fotografiez viața de la marginea nodului feroviar Videle.
Mă trece un scurt fior la apariția controlorului: biletul nu era în primul buzunar în care căutasem. Răsuflu ușurat la a doua încercare. Nu apuc bine să mă bucur puțin de locul meu la soare, că „nașul” își face din nou apariția lângă mine.
-S-a întâmplat ceva? îl întreb puțin nedumerit.
-Nu, dar am terminat de verificat toate biletele. Sunt doar 10 călători, inclusiv dumneavoastră. Am sentimentul că îi știe pe toți din tren și se bucură să mai sporovăiască cu figuri noi.
Punem întrebări despre numărul mic de călători, de unde și până unde circulă majoritatea pasagerilor, despre câte trenuri sunt pe traseu, dacă se mai întâmplă ceva pe parcurs până la capătul liniei. Părem un fel de investitori interesați să se așeze unde ar fi ceva forță de munca, așa că ne împărtășește provocările vieții de cfr-ist de aproape 30 de ani.
Îi spun că îl înțeleg destul de bine pentru că oameni dragi mie au lucrat la calea ferată. În ciuda dificultăților, cei care intră în familia asta se bucură într-un fel anume de viață. O știu de la bunicul din partea mamei, de la străbunicul din partea tatălui sau de la unchiul mecanic de locomotivă, pe care mi-i amintesc ca oameni cu un puternic sentiment al datoriei, fără mofturi și aproape mereu zâmbind!
Aflu că au fost vremuri, până să ia apa podul de la Grădiștea, când trenul care mergea direct de la București la Giurgiu era plin de navetiști. Mulți au fost nevoiți să renunțe, după anul 2005, la locurile lor de muncă pentru că nu puteau plăti costul curselor cu microbuzele sau nu aveau cele 5 ore în plus pe care la presupunea o navetă zilnică pe noul traseu al trenului din sau către Capitală.
VA URMA!
Senator,
Robert Cazanciuc