
Exista o lege, Legea 326 din 8 iulie 2003, care reglementeaza drepturile de care beneficiaza copiii si tinerii ocrotiti de serviciile publice specializate pentru protectia copilului, mamele protejate in centre maternale, precum si copiii incredintati sau dati in plasament la asistenti maternali profesionisti. Lege de care onor Consiliul Judetean Giurgiu nu a tinut cont, punand pe tapet permanent aceeasi marota a lipsei de bani. Desi la art. 4 din Lege se spune clar: “ Cheltuielile determinate de aplicarea prevederilor prezentei legi se suporta din bugetele proprii ale consiliilor judetene, respectiv din bugetele consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, cu asigurarea de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, care sa asigure integral nivelul acestor cheltuieli”.
Legea prevede si limitele maxime de cheltuieli aferente drepturilor la cazarmament, echipament pentru dotare initiala si inlocuire, transport, jucarii, material igienico-sanitare, rechizite, materiale cultural-sportive, precum si cele aferente sumelor de bani pentru nevoi personale, acordate copiilor si tinerilor ocrotiti de serviciile publice specializate pentru protectia copilului in regim rezidential si semirezidential, mamelor protejate in centre maternale, precum si copiilor incredintati sau dati in plasament la asistenti maternali profesionisti:
De la 0 pana la 3 ani inclusiv – 2.769.000 lei vechi/an; de la 3 pana la 7 ani inclusiv – 3.775.000lei vechi/an; de la 7 pana la 14 ani inclusiv – 4.632.000 lei vechi/an; de la 14 pana la 18 ani inclusive – 5.712.000 lei vechi/an; de la 18 pana la 26 ani inclusiv – 6.393.000 lei vechi /an (aceasta ultima suma fiind valabila si pentru mamele protejate din centrele maternale.
Niciodata, insa Directia de Protectie a Copilului Giurgiu nu a acordat aceste sume de bani, decat in cazuri deosebite.
In anul 2008, sindicatul angajatilor DGASAPC au intentat proces in instant si l-a castigat, iar Consiliul Judetean trebuie sa plateasca aceste drepturi pentru copiii care se afla in ingrijirea asistentilor maternali.
Bani pentru trei ani si jumatate, adica suma de 2, 68 miliarde de lei vechi, pentru peste 178 de copii aflati la 142 de asistenti maternali.
Numai ca oamenii sunt dusi cu vorba de cateva luni bune. In luna mai a acestui an, presedintele interimar al Consiliului Judetean, Dumitru Gavrila, a aprobat in plen o hotarare prin care se aproba suma de bani pentru plata drepturilor asistentilor maternali. Suntem la sfarsitul lui august si oficialii CJ sustin ca nu sunt bani.
La randul lor, asistentii maternali sunt la limita rabdarii si spun ca vor iesi cu copiii in strada. Rotaru Emilian, secretarul sindicatului de la DGASPC este optimist si spune ca are asigurari ca problema se va rezolva in luna septembrie.
Am stat de vorba si cu Dumitru Gavrila, vicepresedintele CJ, care a dat la randul lui asigurari ca pana la inceperea scolii (10 septembrie – N.R.) toti asistentii maternali isi vor primi drepturile conform legii si a hotararii judecatoresti.
“In doua saptamani vom ajunge cu plata la zi pentru asistentii maternali. Este o situatie mai veche, pe care o cunosteam, insa nu au fost fonduri pentru a ne putea achita de aceasta sarcina”, a precizat Dumitru Gavrila.