Într-o postare pe contul său de facebook, deputatul Alexandru Andrei a publicat principalele prevederi ale Ordonanței de urgență care reglementează acordarea șomajului tehnic.
„Începând de miercuri, 1 aprilie, pot fi depuse solicitările pentru obținerea șomajului tehnic, pentru perioada 16-30 martie.
Ordonanța de urgență care reglementează acordarea șomajului tehnic a fost publicată în Monitorul Oficial.
Principalele prevederi ale ordonanței sunt:
– Angajații ale căror contracte au fost suspendate temporar vor primi 75% din câştigul salarial al persoanei pe luna respectivă, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut pe economie.
– Solicitările pentru șomajul ethnic vor fi procesate în termen de cel mult 15 zile pentru persoanele care au contracte individuale de muncă şi de 10 zile pentru persoanele care lucrează în alte forme contractuale. Angajatorii au termen trei zile de la primirea banilor să îi vireze către angajaţi.
– Angajatorii care au angajaţi cu contracte individuale de muncă, suspendate temporar, vor depune online o cerere pentru acordarea șomajului tehnic şi o declaraţie pe proprie răspundere la Agențiile Județene pentru Ocupare Forței de Muncă.
– Guvernul alocă aceste sume brute astfel încât angajatorii au obligaţia să facă plăţile către angajați după primirea banilor şi să achite contribuţiile către bugetul de stat astfel oamenii să aibă continuitate în contractele lor de muncă.
– Cei care au alte forme contractuale, cei care lucrează prin PFA, cei care lucrează în întreprinderi individuale, cei care lucrează prin contracte de drepturi de autor, se vor prezenta la Agențiile Județene pentru Plăți și Inspecție Sociale.
Foarte important de subliniat este faptul că niciuna din categoriile menționate nu va prezenta certificat de urgență. Guvernul, având în vedere evoluția lucrurilor în România, a înțeles să elimine orice barieră birocratică”.
