Deputatul Andrei Alexandru: A fost adoptată legea care abilitează Guvernul de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare

„Prima sesiune parlamentară a anului s-a încheiat, iar ultima lege adoptată de Camera Deputaţilor vizează abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare.
Potrivit actului normativ (care a fost deja promulgat de preşedintele Klaus Iohannis), Guvernul este abilitat să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2021.
Astfel, Guvernul poate emite Ordonanţe în următoarele domenii:
– finanţe şi economie
– dezvoltare, lucrări publice şi administraţie
– afaceri interne
– transporturi şi infrastructură
– sănătate
– agricultură şi dezvoltare rurală
– mediu, ape şi păduri
– cultură
– tineret şi sport
– fonduri europene
De asemenea, Guvernul este abilitat să ia decizii în ceea ce priveşte prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.
Ordonanţele emise de Guvern vor fi înaintate spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2021″.