Dezastrul de dupa 1 Mai, la padurea Balanoaia

Dezastrul de dupa 1 Mai, la padurea Balanoaia
Dezastrul de dupa 1 Mai, la padurea Balanoaia

“Giurgiuvenii mei” au dat dovada inca o data ca spiritul civic le lipseste cu desavarsire, iar acest lucru s-a vazut (inca o data, din pacate) la sfarsitul zilei de 1 Mai, la padurea Balanoaia. Spuneam intr-un alt articol ca au fost cateva sute de persoane in “inima” padurii, care au facut focul, au mancat si au baut, insa gunoiul a ramas “la fata locului”

Asta desi, inca de dimineata, voluntarii ai Asociatiei “Implica-te pentru viitor” au postat pe marginea drumului din padure circa 30 de pubele si cateva bannere, prin care cetatenii erau rugati sa aiba grija de natura.

Imediat dupa ora 18:00, voluntarii Asociatiei au venit la padure cu un camion si cu saci de plastic, pentru a goli pubelele, insa pe langa faptul ca unele erau goale pe jumatate, la numai cativa metri in padure, fiecare isi lasase gunoiul aruncat in iarba. PET-uri de bere, hartii, sticle de suc, cartoane, lemne pe jumatate arse, ba chiar, unii isi abandonasera patura si gratarul… De altfel, sticlele de bere tronau si pe autoturismele parcate in padure.

Voluntarii s-au pus pe treaba, in timp ce "beneficiarii" stau pe patura
Voluntarii s-au pus pe treaba, in timp ce "beneficiarii" stau pe patura

Carmen Oancea, vicepresedinta Asociatiei “Implica-te pentru Viitor”, usor dezamagita de ceea ce a vazut, a precizat ca tinerii din asociatie nu s-au descurajat si ca vor continua astfel de actiuni, pentru constientizarea rolului pe care natura il joaca in mentinerea vietii.

La randul sau, presedintele asociatiei, Ionut Barbu, a aratat ca aceasta actiune a fost una organizata de tineri, cu sprijinul Consiliului Local si Consiliului Judetean Giurgiu…

“Se pare ca unii oameni nu au o educatie tocmai potrivita vremurilor in care traim, pentru ca am strans deja peste 3,5 tone de gunoi, si inca mai sunt locuri in care nu am ajuns…Speram ca si alte organizatii sa ne urmeze exemplul, astfel incat toti giurgiuvenii sa constientizeze ca padurea, natura, ne apartine tuturor, si trebuie s-o mentinem curata… Ceea ce am organizat astazi este doar o prima actiune de ecologizare. Vor urma si altele tot pe linia aceasta…”, a declarat Ionut Barbu.

Tot respectul pentru acesti tineri minunati, insa nu putem sa fim de acord cu cei care, dupa cateva sticle de bere in plus,

Indemn la... civilizatie
Indemn la... civilizatie

“si-au baut” si spiritul civic. In timp ce voluntarii asociatiei adunau mizeria lasata in urma de cei certati cu civismul si cu bunul simt, familii intregi stateau pe paturi si se uitau cum voluntarii le adunau gunoiul din jurul gratarului…

Nu putem sa nu ne intrebam, legitim, politia locala, politistii care patrulau pe drumul din padure, de ce nu au luat masurile impuse de legile in vigoare – cu privire la “folosirea focului deschis in alte locuri decat cele special amenajate”, si, de ce nu, sa-I ia la intrebari pe cetatenii care si-au lasat gunoiul aruncat in padure… poate ca gandim prea radical, insa

Au uitat si gratarul si patura...
Au uitat si gratarul si patura...

nicaieri in lume, democratia si bunul simt nu s-au instalat fara masuri coercitive dure…