Conducerea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Giurgiu este preocupata permanent de situatia beneficiarilor de servicii pe care ii au in ingrijire, fie adulti sau copii. Pe langa copiii ce au fost trimisi in diferite tabere, la inceputul lunii august, 16 persoane varstnice institutionalizate in Caminul din localitatea Mironesti, au fost in excursie la Comana, unde au petrecut o zi de neuitat la Parcul Natural si Manastirea Comana.
Cele 16 persoane varstnice au fost incantate de ceea ce au vizitat in Parcul Natural Comana. Insotitorii acestora le-au explicat ca arealul Parcului Natural Comana este cea mai mare arie protejata din Campia Romana, iar arborii seculari, in special stejarii, declarati monument al naturii, i-au fermecat pe vizitatori. Acestia au aflat informatii interesante despre ariile de importanta floristica deosebita precum despre rezervatia stiintifica de ghimpe si rezervatia stiintifica de bujor. Indeosebi, Balta Comana, rezervatie naturala si zona de protectie avifaunistica, a doua ca biodiversitate dupa Delta Dunarii, gazduind 141 specii de pasari si 13 specii de pesti, a incantat persoanele varstnice, care au vrut sa acumuleze cat mai multe informatii.
Ce-l de-al doilea punct al vizitei a fost Manastirea Comana, loc in care beneficiarii serviciilor sociale de la Caminul Mironesti s-au regasit spiritiual. manastirea Comana a fost ctitorita in anul 1461 de domnitorul Vlad Tepes, iar istoria lacasului de cult le-a fost prezentata persoanelor varstnice, alaturi de informati cu privire la aspecte legate de viata monahala a manastirii. Inainte de a se intoarce la Giurgiu, prin grija staretului, protosinghel Mihail Muscariu, persoanelor varstnice le-a fost servita masa la trapeza manastirii.
Nu este pentru prima data cand beneficiarii institutiei, copii sau persoane varstnice, au fost in excursii la Comana. Scopul acestor actiuni este diversificarea activitatilor recreative si de socializare ale beneficiarilor instituiei dar si imbogatirea cunostintelor acestora in domeniul obiectivelor culturale ale zonei si istoriei locale.
