DGASPC Giurgiu – între scuze şi realitatea nefardată

După apariţia în presa locală a unui material de investigaţie despre realităţile din spatele uşilor închise şi a declaraţiilor sforăitoare despre cât de fericite sunt persoanele vârstnice din centrele gestionate de stat (DGSPC) (https://giurgiupesurse.ro/investigatie-gps-centrele-pentru-persoane-varstnice-ale-dgaspc-giurgiu-au-ajuns-lagarele-groazei ), conducerea ofuscată a instituţiei încearcă să dreagă busuiocul cu o bizarerie între drept la replică şi comunicat de presă…
In fapt este o încercare (nereuşită) de a scoate o basma curată dintr-un sac cu rufe năclăite…
Inţelegem situaţia financiară a Consiliului Judeţean şi implicit a mastodontului numit DGASPC, dar asta nu scuză neregulile din centrele de bătrâni şi nici experimentele administrative ale noului director, Vişinel Bălan.
Iar acest comunicat de presă, combinat cu un drept la replică neargumentat suficient, are efectul unei perdele de fum în spatele căreia pare că se întâmplă lucruri cutremurătoare.
Directorul instituţiei ne cere, nici mai mult, nici mai puţin, să îl credem pe el, pe cuvânt de şoim al patriei şi să nu credem ceea ce semnalează angajaţii, cităm:
“Informațiile ofensatoare difuzate în spațiul public sunt o reacție a supărării unor angajați care au fost detașați pentru a-și desfășura activitatea în alte structuri de tip rezidențial”.
De ce, mă rog să nu-i credem pe angajaţi? Doar pentru că domnul Vişinel Bălan este director? Argumentaţi, dezvoltaţi… Ieşiţi într-o conferinţă de presă, daţi cu barda, devoalaţi conspiraţia mondială pusă la cale de angajaţii DGASPC! Dar, vă rugăm, spuneţi-ne şi cine v-a oprit să efectuaţi din timp documentaţia pentru licenţierea centrelor închise?
In fond, dacă DGASPC este o pălărie prea largă, trebuie cedat locul pentru cineva cu capul mai mare…
Altfel, aşa cum vrea domnul Vişinel Bălan să îl credem, vor şi ceilalţi, angajaţii. Nu suntem dispuşi să luăm de facto declaraţii sterile de genul “pentru mine, prioritară este starea de bine a vârstnicilor” şi să ignorăm fotografiile greu de privit. Hârtia rabdă multe…
Românii în general şi giurgiuvenii în special sunt sătui de scuze. Perseveraţi, încercaţi cu fapte…
Ion Diaconescu