Din istoria jurnalismului giurgiuvean – “Gazeta Asociaţiunei culturale vlăşcene”

La 1 septembrie 1928, în publicistica giurgiuveană apărea “Gazeta Asociaţiunei culturale vlăşcene” .
In perioada 1 septembrie 1928 – 1 ianuarie 1931, aceasta publicaţie a apărut, neregulat, în numai 7 numere.
„Asociaţia trebuie să lupte prin toate mijloacele pentru răspândirea culturii în special la sate, pentru propagarea ideilor economice cu aplicaţii practice”, scria în primul număr al publicaţiei.
Redacţia şi administraţia aveau sediul pe strada Ştefan cel Mare, nr.8, Giurgiu.
Director – D. Verziu.
Tipografia – Ulpiu Stănculescu, Giurgiu.
Transcriem din articolul program :
“Orice ziar sau revistă trebuie să anunţe cititorilor săi scopul apariţiei şi programul pe care şi-l propune să-l realizeze. Noi ne achităm de această obligaţiune spunând că scopul acestei gazete este de a realiza programul asociaţiei culturale care îl publicăm.
Coloanele acestei reviste sunt deschise tuturor acelora care vor să ne însoţească în drumul în care am pornit, cu sufletul curat şi dezinteresat aşa cum ne-am legat să fim, acela care am pus bazele asociaţiei.
Nu anunţăm multe, dar promitem să muncim pentru a realiza tot ce ne-am propus să facem.
ASOCIAŢIA CULTURALĂ VLĂŞCEANĂ”

După ce am lecturat Programul acestei reviste, răsfoind paginile sale, am avut plăcuta surpriză să întâlnim publicată o poezie semnată de învăţătorul I. Constantin – Remuş, pe care o transcriem:

TÂNGUIRI ÎN TOAMNĂ

Memorie, colegului meu de clasă, Stan Dumitru – Obedeni, răpit în floarea vârstei, după doi ani de învăţământ.

Pe cerul greu, cu nori de plumb
De toamnă – nsângerată,
Soli trişti în stoluri şi flămânzi,
În zare se arată.

Răsună jalnic glasuri triste
În ţipăt de aramă,
Departe-n câmpuri pustiite,
Dând serii negre, seamă.

În răspântea dintre drumuri
Pe-ntunecatul serii,
Convoi cernit, din mers opreşte
Bocind fiul durerii.

Cu ochii blânzi deschişi şi negri
Şi faţa îngheţată,
În nemişcare parc-ar spune :
“ Mă chiamă al meu Tată “.

Se tânguie-n negura nopţii
De vânt, toacă bătrână,
Crucea albă, mormântul negru
În umeda ţărână.

I.Constantin – Remuş, învăţător

Prof. Emil TALIANU