
Directorii scolilor nu vor mai fi numiti politic, aceste functii urmand sa fie ocupate, gradual, prin organizarea de concursuri, a declarat, marti, ministrul Educatiei, Remus Pricopie, la o dezbatere organizata de Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI).
Ministrul Educatiei a spus, la dezbaterea cu tema „Aplicarea Strategiei de guvernare in educatie a USL – o sansa pentru salvarea scolii romanesti!” ca politizarea este, din punctul sau de vedere, boala cea mai grava a sistemului, inainte de finantare.
„Ca ministru, o combat. In primele zile din luna ianuarie, vedeam ca sunt schimbati directori de scoli si m-am intrebat de ce. Am cerut sa-mi explice motivul educational pentru care sunt schimbati si, din acel moment, nu s-au mai schimbat directori. Acest semnal trebuie trimis pana la nivel de scoala. Vom face concursuri pentru ocuparea posturilor de directori, dar nu cred ca e fezabil sa facem acest lucru pana in noiembrie, pentru ca, altfel, ne-am ocupa numai de de asta. Trebuie sa facem acest lucru gradual, cred ca intr-un interval de un an, un an si jumatate”, a explicat ministrul.
Presedintele FSLI, Simion Hancescu a precizat, cu acelasi prilej, ca din 2008 nu s-au mai organizat concursuri pentru ocuparea posturilor de inspectori, directori si directori adjuncti.
