După ce s-a tăvălit în piaţa publică locală și pe unde a mai apucat, că Primăria nu are bani nici să treacă strada, după ce și-a rupt cămașa de pe el în întâlnirile de la Guvern (Florin Cîţu era premierul agasat și angoasat de Anghelescu), edilul șef a ajuns acum la concluzia că soluţia era în curtea lui – să restructureze și să eficientizeze aparatul propriu.
Timp de aproape trei ani a plătit salariile a patru consilieri personali (schimbaţi periodic la ordin de partid), pentru ca acum, pe ultima turnantă a mandatului, să lase “bieţii” oameni pe drumuri, să le ia pâinea de la gură și să renunţe la serviciile lor.
Lazăr Ciobanu, Marius Stanciu, Dan Matei și Mirel Marin sunt “amărâţii” cărora le vor rămâne familile fără această importantă sursă de venit.
Aflăm că, în mărinimia lui, viceprimarul Marian Damian salvează unul din aceste suflete oropsite – pe Mirel Marin – pe care îl va angaja consilierul lui personal pe probleme de sport…
Iată cum descrie situaţia, o publicaţie locală:
“Decizia de a renunța la consilierii personali aparține chiar primarului Adrian Anghelescu, care o va și pune în practică din luna mai 2023. Economia de la buget va fi de circa 20.000 ron/lună, adică 240.000 ron/an, atât cât încasau cei patru consilieri.
(…)
Potrivit legii administrației publice locale, primarul unui municipiu reședință de județ poate beneficia 4 consilieri personali, în cadrul propriului cabinet, numiți şi eliberați din funcţie de către primar și care își desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, echivalentă cu durata mandatului primarului. Atribuţiile lor sunt stabilite tot de către primar.”
Păi bine, domnule primar, dacă tot te-ai plâns că nu ai bani, că te-a lăsat ăl de dinainte… cu dinaintea goală, ce interes ai avut să angajezi patru consilieri cu câte cel puţin 5.000 de lei net pe lună?
In acest context,ce le puteţi spune giurgiuvenilor care v-au bătut la ușă să vă solicite un loc de muncă, despre “beneficiile” aduse comunităţii de către cei patru “apostoli”, care de fapt au fost vreo șapte sau opt de-a lungul carierei dumneavoastră de primar (unii au ajuns directori la societăţile Primăriei, alţii consilieri locali, etc…)?
Ion Diaconescu
