Elena Dinu, preşedinta OFSD Giurgiu a participat la Comitetul Executiv Naţional al OFSD, la sediul central al Partidului Social Democrat

Alături de colege din întreaga ţară, Elena Dinu, preşedinta OFSD Giurgiu a participat la Comitetul Executiv Naţional al OFSD, la sediul central al Partidului Social Democrat.
“Nu a fost doar o şedinţă cu bilanţuri şi planuri pentru viitor, ci şi un motiv de bucurie pentru că le-am revăzut pe prietenele şi colegele mele din toate colţurile României, fiind, astfel, şi un bun prilej să împărtăşim din activitatea şi experienţa fiecărei organizaţii OFSD.
De asemenea, am întâmpinat Crăciunul aşa cum se cuvine, ascultând împreună colinde minunate cântate de un grup de copii şi tineri talentaţi din judeţul Argeş.
Ne-am bucurat să îl avem alături de noi pe preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, care, în ciuda agendei încărcate de astăzi, a ţinut să fie prezent la întâlnirea noastră.
Felicitări pentru organizare preşedintei OFSD România, Simona Bucura Oprescu, şi doamnei doamnei secretar general al OFSD, Maria Lazăr, care a ştiut să ne ţină mereu aproape.
Le urez tuturor colegelor mele Sărbători Binecuvântate, cu sănătate, bucurie, linişte sufletească şi mult succes în activitatea politică şi administrativă!”, a precizat Elena Dinu, preşedinta OFSD Giurgiu.