Emotii la inceput de an scolar

Emotii la inceput de an scolar
Emotii la inceput de an scolar

In sfarsit, strazile orasului s-au umplut de viata. In dimineata de 17 septembrie, inca de la primele ore, zumzetul glasurilor de copii si maturi acopera vuietul obisnuit al urbei. Ati luat florile? Nu ai uitat nimic, ai pus totul in ghiozdan. Parca mai trebuia apretata camasa. Uite cum ii sta fundita. Aveti grija cum treceti strada…

O mare de cuvinte, o multime de prichindei emotionati, parinti mandri si bunici cu lacrimi in coltul ochilor… Dar si elevi la varsta adolescentei, care se uita de sus la pici si se indreapta siguri pe ei spre grupurile de prieteni cu care deapana “amintiri din vacanta”…

La batranul liceu “Ion Maiorescu”, curtea scolii este plina. De o parte santierul si cladirea veche si trista, de partea cealalta cladirile noi si renovate, iar la mijloc elevii, parintii si cadrele didactice.

Oficialitatile nu au intarziat sa apara. Mai intai primarul Nicolae Barbu si city managerul Emil Vuca, apoi a sosit si prefectul Nina Crisu, vicerpresedintele Consiliului Judetean – Cristian Marciu, consilierul PP-DD – Florin Velicu, alaturi de directorul scolii – Delea Mirela.

O slujba religioasa de sfintire, dupa care au urmat discursurile: scurte si la obiect, urmate invariabil de urarile de success in noul an scolar – pentru cei mici, si de bafta la BAC pentru cei din anii terminali.

In mai putin de o ora s-a trecut de la momentul festiv, la momentul pragmatic: repartizarea pe clase si pe sali de clase, orarul si… la treaba.

A fost prima zi de scoala, cu emotii dar si cu bucurie pentru majoritatea elevilor…