Flashmob “Let`s Do It, Romania!” de Ziua Dunarii

Sambata, pe 29 iunie, cu trei luni inainte de Ziua de Curatenie Nationala din 28 septembrie 2013, echipa “Let’s Do It, Romania!” a judetului Giurgiu a organizat un flashmob, in cadrul evenimentelor dedicate Zilei Dunarii, in Portul Giurgiu.

Flashmobul este o adunare foarte scurta intr-un loc public, participantii efectuand o actiune pentru o scurt timp (de obicei cateva minute), dupa care grupul se raspandeste.

Asa s-a intamplat si sambata, cand aproximativ 75 de copii si adulti cu baticute albastre inscriptionate cu mesajul “SuperEcoErou”, s-au adunat in port, au valsat, au scos mesajele lor colorate de iubire si grija pentru Dunare si mediu si au plecat.

Flashmobul intitulat “Fii SuperEcoErou!” pe muzica “Dunarea Albastra” de Johann Strauss, a fost organizat de echipa “Let’s Do It, Romania!” a judetului Giurgiu in parteneriat cu Asociatia culturala Floria Art, Nova Force si Primaria Municipiului Giurgiu.

“Flashmobul intitulat <<Fii SuperEcoErou!>> doreste sa atraga atentia asupra protejarii si conservarii mediului inconjurator, in special a fluviului Dunarea. De asemenea, este o invitatie la actiunea care va avea loc peste 3 luni,  pe 28 septembrie, unde speram ca giurgiuvenii sa ia atitudine si sa participe in numar cat mai mare la Ziua de Curatenie Nationala. Multumim partenerilor nostri: Floria Art, care s-a ocupat de coregrafia momentului, Nova Force, care a produs esarfele “SuperEcoErou”  si Primaria Municipiului Giurgiu, care a oferit diplome si sepcute participantilor la flashmob”, a precizat Lacramioara Sitaru, Coordonator Judetean al echipei Let’s Do It, Romania.

“In Statutul Asociatiei Culturale Floria ART sunt prevazute si activitati in domeniul ecologiei, pentru protejarea mediului, astfel ca ne-am alaturat din tot sufletul initiativei de a organiza flashmobul <<Fii SuperEcoErou!>>. De asemenea, ne vom implica si in actiunea de curatenie din 28 septembrie, motto-ul nostru fiind “doar impreuna suntem mai puternici”, a spus Flori Stefan, coregraf FLORIA  ART.

“Este pentru prima data cand grupul de firme Nova Force se implica in aceasta actiune si incurajeaza giurgiuvenii, institutiile si firmele sa sustina actiunile echipei giurgiuvene Let’s Do It, Romania!”,  a declarat Venorica Nicolae, Director Nova Force.