Administratia locala si toate partidele au organizat sarbatorirea Zilei Femeii, astfel incat, inca de pe 7 martie, restaurantele din oras au fost ocupate de femei si… flori.
PPDD – trandafiri si zambete
Peste 100 de femei au fost prezente la restaurantul Casa Romaneasca, invitate de conducerea PPDD Giurgiu. Organizatorii au fost ca de obicei, Razvan Cuc, Alexandru Vladu si Liliana Ciobanu. Tinerii din Asociatia „Implica-te pentru viitor” au fost si ei alaturi de conducerea partidului, printre organizatorii actiunii.
Un program artistic, trandafiri (neaparat in culoarea partidului), muzica buna, felicitari si multe zambete – au facut din acest moment, unul deosebit.
Primaria – flori si muzica greceasca
Primaria municipiului nu a avut de ales si a trebuit sa inchirieze un spatiu generos pentru angajatele din aparatul propriu si cele din celelalte directii ale institutiei, astfel ca a fost ales restaurantul Riviera.
Florile si imbratisarile au fost impartite in mod aproape egal de executivul Primariei… Primarul Nicolae Barbu si viceprimarii Alexandru Vladu si Liviu Popazu au oferit florile… pe sectoare de activitate, astfel incat nicio doamna sa nu ramana fara flori.
Surpriza oferita de organizatori a fost o formatie de muzica greceasca, care a incins spiritele si a facut ca ringul de dans sa fie neincapator.
PSD – la Hanul Cosminului
Si PSD Giurgiu a organizat o petrecere pentru femeile din partid, locatia fiind restaurantul „Hanul Cosminului” cunoscut de giurgiuveni sub denumirea „la Pompi”.
Peste 100 de doamne social democrate au primit flori si respectul cuvenit din partea conducerii PSD.
Desi a avut o zi incarcata, presedintele organizatiei municipale PSD Giurgiu, Nicolae Barbu, a gasit timp sa fie prezent si la aceasta manifestare si a avut indemnuri si cate o vorba buna pentru fiecare doamna prezenta la eveniment. Si aici, surpriza a fost aceeasi formatie care a cantat si a incantat doamnele cu muzica greceasca.
TNL – urari, flori si insigne
Tineretul National Liberal a intampinat asa cum se cuvine ziua internationala a femeii. In data de 8 Martie 2014, 40 de tineri liberali de la organizatia judeteana,municipala si clubul elevilor au impartit doamnelor si domnisoarelor din oras flori si insigne special concepute pentru aceasta zi cu mesaje destinate in special mamelor. Aproximativ 2500 de flori si peste 300 de insigne au fost Impartite in centrul orasului, Piata Centrala, cartierul Tineretului si bulevardul Bucuresti. TNL Giurgiu Ureaza pe aceasta cale tuturor femeilor o primavara frumoasa, cu soare, fericire si impliniri.
