Generația de manelişti şi bombardieri politici

Motto: Cum îi creşti, aşa îi ai…
Tineri liberali participanţi la Şcoala de Vară TNL, culmea, cu tema „Next Level Leadership”, şi-au dovedit calitațile de lideri cu vârf şi îndesat.
Insă, scandările repetate ”M**E PSD” la petrecerea care a urmat dezbaterilor, mesele full cu sticle de alcool, nu au provocat un cutremur media tot atât de mare ca cel de acum câțiva ani, când la o petrecere privată, organizată de fostul lider PSD, Niculae Bădălău, lăutarii au cântat celebra manea, “Să vină diaspora/ Că noi ne p***m pe ea”.
Vă mai amintiți de cazul “plăcuța suedeză”, când un neica nimeni a străbătut toată România cu autoturismul care avea pe plăcuțele de înmatriculare acelasi slogan al tinerilor liberali – “M**E PSD.
Vă mai amintiți ce a spus presedintele Iohannis? A fost monosilabic ca de obicei: “Fiecare are dreptul la o opinie politică”!!!
Frumoasă clasă politică avem. O clasă politică “responsabilă”, care îşi creşte şi îşi educă tinerii pentru a deveni… “Next Level Leadership”…
Se spune despre cineva care face sau spune ceva rău, că asta a văzut în familie, că aşa a fost învățat – cum îl creşti, aşa îl ai…
Aflăm că “Şcoala de Vară a avut drept obiectiv principal profesionalizarea echipei de tineret, prin traininguri intense şi specifice” (Mara Mareş), iar vicepreşedintele Rareş Bogdan le-a vorbit tinerilor liberali despre curaj, principii şi responsabilitate…
Rezultatul este fără echivoc: de peste 30 de ani, clasa politică românească îşi dă şi ne dă “M**E”, crescând generații de manelişti şi bombardieri politici.
Plăcuța suedeză, maneaua lui Bădălău şi scandările tinerilor liberali este… M**A clasei politice
Iadu Michiduță