George Simion nu a vrut să fie preşedinte?

Zarurile au fost aruncate. Prezidențialele au fost câştigate clar de Nicuşor Dan. La scor, cu o diferență de peste 800.000 de voturi… Deşi în primul tur, George Simion părea că este favoritul urnelor, cu 40,96% (3.862.761 de voturi).
In schimb, Nicuşor Dan a plecat în turul II cu un handicap consistent: 20.99% – adică 1.979.767 de voturi.
Ce s-a întâmplat în ultimele două săptămâni?
Trezirea (în conştiință – sic!) a românilor?
Siguranța prea mare a lui Simion?
Unii vin cu o (altă) teorie a conspirației şi susțin că George Simion ar fi constatat că preşedinția e o pălărie prea mare şi ar fi făcut tot posibilul să piardă.
E o teorie de luat în calcul, pentru că…
– Niciun om sănătos la cap nu ar fi declarat, cu câteva zile inainte de ziua votului, că va concedia 500.000 de bugetari. Au fost 500.000 de voturi contondente pentru Simion.
– Numai un bădăran cu acte în regulă ar fi putut să fie atat de lipsit de curtoazie şi diplomație, astfel încât, în inima Franței, la un post TV să spună că Franța are un preşedinte dictator, să identifice Franța cu Iranul, să spună că francezii sunt lipsiți de Dumnezeu, că le fac copiilor operații de schimbare de sex, etc… Nemaivorbind de franceza de baltă pigmentată cu expresii neaoşe româneşti…
– Atitudinea de suficiență față de presa din România şi neprezentarea la dezbateri ar fi un alt motiv. Războiul politicienilor cu presa a fost întotdeauna pierdut de oamenii politici. Simion trebuia să ştie asta, sau cineva din staff să îl informeze…
– Flit-ul dat televiziunilor centrale şi periplul prezidențiabilului Simion in Europa a iritat multi votanți din patria mumă, care s-au simțit ignorați, iar aceştia l-au taxat pe Simion la urne.
– Marota cu “turul doi înapoi” a fost altă strategie păguboasă pentru Simion. Românii s-au săturat de campanii electorale, de alegeri, de bălăcăreala continuă de mai bine de jumătate de an. Ei voiau să îl voteze pe Simion, după care să se întoarcă la viața lor. Voiau “Simion preşedinte!”, nu turul doi înapoi. Si i-au dat un şut… în al doilea tur lui Simion…
– Atitudinea de copil vinovat față de Călin Georgescu, cu capul plecat, uitându-se la CG ca gospodinele la guru Bivolaru, a fost încă un motiv de… întoarcere a votului.
Poate că George Simion avea o şansă. Dar şi-a ratat-o.
Pare, întradevăr, că George Simion, cel putin în ultima săptămână, a făcut tot posibilul să nu iasă preşedinte
D.I.