In urmă cu o săptămâna, autoritățile județene au organizat, în trei zile, tot atâtea piețe volante – una în curtea DAJ Giurgiu și două în Piața Centrală (organizate de Instituția Prefectului în parteneriat cu APIA și DAJ Giurgiu).
In aceeasi perioadă, primarul municipiului, Adrian Anghelescu, și-a exprimat sprijinul pentru aceste acțiuni (deși ne este greu să înțelegem în ce constă acest sprijin) arogându-și pentru scurt timp (câteva ore) chiar organizarea evenimentului din Piața Centrală.
A revenit curând și a precizat că municipalitatea, cu largul concurs al domniei sale, va organiza piețe volante în municipiul Giurgiu.
Evident că nu s-a întâmplat așa ceva, dar îi reamintim domnului primar că exista o piață volantă (permanentă) de câțiva ani buni, în cartierul Tineretului, zona din municipiu cu cea mai mare densitate de cetățeni. Piață de care nu s-a mai ocupat nimeni de mult timp, păzita de un cerber care se arată deranjat de orice aparat de fotografiat…
La câțiva metri de acest simulacru de piață volantă ni se devoalează imaginile umilinței: zeci de mici producatori, de oameni veniți din localitățile învecinate cu câteva legaturi de ceapă, leuștean sau pătrunjel, cu câteva ouă de la orătăniile din bătătură, cu câte o oală de brânză facută în casă, își etalează și îsi vând marfa direct pe trotuar, sprijinind obosiți zidurile marketurilor din zonă.
Pentru ei nu există „piață volantă”, dar măcar sunt mulțumiți că polițiștii locali cu frică de Dumnezeu, îi lasă în pace.
Sunt oameni care câștigă atât cât să își cumpere o pâine și o rudă de salam ieftin.
Sunt cei care nu se văd de la plafonul de zbor al municipalității.
Dar, ei sunt cei cu care primarul ar putea să își realizeze promisiunea de a face o piață volantă funcțională. Doar să îi vadă, folosind același traseu pe care îl bătea în campania electorală.
Despre ruina care se numește „Piața Decebal”, nu putem să spunem decât că s-a născut moartă, a fost privatizată și cea mai bună soluție ar fi… buldozerul.
Revenind la declarațiile triumfaliste ale edilului șef, poate ia în considerare numărul mare de „băbuțe” și „bătrânei” care își etalează și își vând produsele în zona vizată, cu care își poate realiza promisiunea făcută săptămâna trecută – piață volantă.
Dacă trimite poliția locală să „curețe” locul, este păcatul lui, „să-și ducă crucea”…
Ion Diaconescu

