Impozitul pe multinaționale, menținut în urma presiunilor PSD

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat într-o postare pe Facebook, că social-democrații au reușit să blocheze eliminarea impozitului pe multinaționale, măsură care ar fi produs o pierdere masivă la buget și ar fi afectat legitimitatea Guvernului.
Pe lângă menținerea taxei pentru multinaționale, Grindeanu a anunțat că PSD a obținut și triplarea impozitelor pentru bunurile de lux, argumentând că este normal ca povara fiscală să fie distribuită echitabil, în funcție de posibilitățile fiecăruia.
Social-democratul a precizat că partidul va finaliza în cursul zilei un proiect de lege prin care vor fi corectate situații considerate injuste, precum obligarea la plata CASS pentru veteranii de război, deținuții politici, văduve, persoane cu handicap și călugări.
“Trebuie să ne asigurăm cu toții că ținem România pe calea reformelor, dar alături de români, nu împotriva lor!”, a transmis liderul social-democrat.