Părăsit și ruginit, podul Bizets a fost lăsat în paragină de autoritățile locale. Nu vorbim aici de eventuale lucrări de consolidare, ci de punerea în valoare a unui simbol pentru Giurgiu. Câteva găleți de vopsea, un pospai de asfalt și o reparație sumară la partea pietonală a podului ar da o altă față acestul adevărat monument istoric al municipiului.
Lipsa indicatoarelor rutiere, a iluminatului pe timp de noapte, duce în eroare și șoferii de TIR-uri, care, uneori, ajung pe pod, făcându-l să scârție din toate încheieturile îmbătrânite.
Așa s-a întâmplat și în seara de 9 martie 2023, când un șofer de TIR a intrat pe pod dinspre Zona Liberă, apoi a fost nevoit să meargă în marșarier, ca să iasă la liman.
Nu vrem drept la replică de la Primărie. Acest material este doar un semnal de alarmă. Executivul din Primăria Giurgiu să-și facă treaba pentru care a primit voturi. Cerem prea mult? Atunci, demisia!
Ion Diaconescu

