În Uniunea Europeană pesticidele sunt reglementate de Directiva 128/2009. O Directivă este un tip de act normativ care stabilește obiective obligatorii, dar lasă statelor membre libertatea de a decide cum îndeplinesc acele obiective. În general, pentru implementarea Directivelor, statele membre trebuie să elaboreze sau să modifice legi pentru a stabili modalitățile concrete de îndeplinire a obiectivelor.
Definiția pesticidelor din Directivă cuprinde două tipuri de produse: produse de protecția plantelor și produse biocide, așa cum sunt ele definite în legislația privind punerea pe piață a produselor biocide. Produsele folosite la dezinsecție sunt biocide.
In ce privește domeniul de aplicare, în Directivă scrie clar că acesta nu împiedică statele membre să aplice principiul precauției și să restricționeze sau să interzică utilizarea pesticidelor în circumstanțe sau zone specifice.
În România, Directiva 128/2009 a fost implementată prin Ordonanța de Urgență 34 din 27 iunie 2012, aprobată prin Legea 63/2013. Spre deosebire de Directiva Europeană, care se aplică doar pe o parte din pesticide, cele pentru protecția plantelor, legea românească se aplică ambelor tipuri de produse, și celor pentru protecția plantelor, și biocidelor.
Articolul 9 din OUG 34/2012, prin primul alineat, interzice pulverizarea aeriană a pesticidelor, adică atât a produselor de protecția plantelor, cât și a biocidelor. Alineatul 2 prevede posibilitatea unor derogări, însă doar în cazul în care nu există alternative viabile la pulverizarea aeriană, sau atunci când aceasta prezintă avantaje pentru mediu și sănătate. În plus, există și alte restricții cu privire la derogări: zona de aplicare nu trebuie să se afle în imediata apropiere a zonelor rezidențiale, a ariilor naturale protejate, sau a zonelor de protecție situate în vecinătatea apelor. Pentru alte zone accesibile publicului (de exemplu, căi ferate, drumuri sau poteci), trebuie luate măsuri de gestionare a riscurilor pentru a nu pune în pericol sănătatea eventualilor trecători.
Deci, în 2012, când a implementat Directiva cadru privind utilizarea durabilă a pesticidelor, România a aplicat principiul precauției despre care vorbea Directiva europeană și a interzis aplicarea tuturor pesticidelor (inclusiv a biocidelor) prin pulverizare aeriană asupra zonelor rezidențiale și în apropierea acestora.
Mai mult, Institutul Naţional de Sănătate Publică a precizat, pe 1 august 2024, că în ţara noastră nu există insecticide din categoria produselor biocide TP18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea altor artropode) avizate sau autorizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide în vederea efectuării tratamentelor prin pulverizare aeriană dintr-o aeronavă.
„Legislaţia din România şi din Uniunea Europeană interzice pulverizarea aeriană a pesticidelor în general”, a transmis Institutul Naţional de Sănătate Publică.
(https://g4food.ro/institutul-national-de-sanatate-publica-in-romania-nu-sunt-avizate-sau-autorizate-pentru-tratamente-prin-pulverizare-aeriana-pesticide-neagricole/?uord=lS8ixE6nhIe8lm%3D9MI2DIYqyNobSXfD87l/2xzrulECmhIKwyCGrKF2gOIiVSmf5L1IVVoGbnVKutF3KiKKvtVOrKbsRLYmYY_rSM0IjRV/8nWbwjse8gIiqxFS9Klk-LIFyZlgL ).
Incă de anul trecut, orașe precum Bacău (https://www.desteptarea.ro/primarul-bacaului-nu-mai-avem-voie-sa-facem-dezinsectie-cu-avionul-autoritatile-apeleaza-la-populatie-pentru-sprijin/ ), Piatra Neamţ și Roman (https://monitorulneamt.ro/legislatia-ue-a-anulat-dezinsectia-din-avion/ ), Timișoara, etc. nu au mai folosit avioanele pentru pulverizarea substanţelor impotriva ţanţarilor…
La Giurgiu, am avut anul acesta doua zile in care avionul “cu prafuri” a survolat orașul. Rezultatul? Ca și cum ar fi dat cu apa chioara…
Substanţele folosite sunt, conform comunicatului municipalitaţii, “VECTOBAC WG, un larvicid (biocid) biologic selectiv care acţionează prin ingestie pentru combaterea larvelor de ţânţari într-o varietate de habitate si AMPLAT, un insecticid (biocid) cu acțiune împotriva populațiilor de insecte dăunatoare ce afectează sănătatea publică și este avizat de Ministerul Sănătății – Comisia Națională pentru Produse Biocide – Nr. 5577BIO/18/12.30.”
Am căutat pe internet și am aflat compozițiile si instrucțiunile de folosire a celor două substanțe:
BIO AMPLAT poate fi utilizat în diverse concentrații: de la 0.3% până la 2% (de la 30 ml de produs până la 200 ml la 10 litri de apă).
La fel ca pentru orice alt insecticid, dozajul depinde de tipul de insecte care trebuiesc combătute, de mediul în care va fi pulverizat, de prezența sau absența oamenilor, animalelor și vegetației, precum și temperatură, umiditate sau viteza vântului.
DENUMIREA PRODUSULUI
AMPLAT 10 ML
Insecticid cu actiune impotriva populatiilor de insecte daunatoare ce afecteaza sanatatea publica.
Efect imediat si durata de actiune prelungita
Compozitie, 100 grame de produs contin:
Cipermetrina 93% cis/trans 40/60……………5 g
Tetrametrina 92% ………………………………2,5 g
Oxid de butapiperonina min.90% ……………12,5 g
Emulsificator si solvent pana la ………………100 g
VECTOBAC WG
ATENŢIE! Înainte de folosirea conținutului, consultați recomandările din eticheta alăturată. Anu se lăsa la îndemâna copiilor. EUH 401 – Pentru a evita riscurile pentru sănătatea umană și mediu, a se respecta instrucțiunile de utilizare. Fraze Pde precauție: P261 – Evitați să inspirați praful/fumul/gazul/ceața/vaporii/spray-ul. P280 – Se vor purta mănuși/îmbrăcăminte de protecție precum/protecție pentru ochi/față. P363 – Spălați îmbrăcămintea contaminată înainte de reutilizare. P302+P352 – ÎN CAZ DE CONTACT CU PIELEA: spalați cu multă apă și săpun. P501 – Eliminați conținutul/recipientul la un centru autorizat pentru colectarea deșeurilor, conform regulamentelor locale. PRECAUŢII: Produsul conţine Bacillus thuringiensis, micro–organisme care pot provoca reacţii de sensibilizare
Am căutat să vedem cum se îngrijesc autoritățile de siguranța cetățenilor și de mediul în care trăiesc și de care depinde calitatea vieții lor? Ce garanții oferă faptul că un produs e avizat de Comisia Națională pentru Biocide? Ce fel de substanțe se folosesc și ce se știe despre efectul lor asupra sănătății și mediului? Ce spune Europa despre aceste substanțe și cât de legal e să împrăștii din avion substanțe deasupra orașelor, apelor, locurilor de joacă? Ce am găsit este de-a dreptul îngrijorător:
Substanțele active
Substanțele active din produsul AMPLAT sunt Cipermetrina (Cypermethrin), Tetrametrina (Tetramethrin) și oxid de butapiperonina (Piperonyl butoxide).
Cipermetrin și Tetrametrin fac parte din clasa pyretrinoizilor, insecticide nespecifice, care acționează nediscriminator asupra insectelor, prin contact și ingestie. Afectează sistemul nervos al insectelor intoxicate. De asemenea sunt foarte toxice pentru fauna acvatică, atât vertebrate cât și nevertebrate, acumulându-se în apă.
Cipermetrin
Pe site-ul Agenției Europene pentru Produse Chimice (European Chemicals Agency ECHA) găsim pentru Cipermetrin o fișă cu informații generale (https://echa.europa.eu/ro/substance-information/-/substanceinfo/100.052.567 ) și o pagină cu informații detaliate (https://echa.europa.eu/ro/information-on-chemicals/biocidal-active-substances/-/disas/factsheet/1283/PT18 ).
În fișa de informații generale scrie că:
„Această substanță este toxică dacă este înghițită, este foarte toxică pentru fauna acvatică cu efecte de lungă durată, este foarte toxică pentru fauna acvatică, este toxică dacă este inhalată, poate provoca leziuni organelor, este nocivă în contact cu pielea, este suspectată că afectează fertilitatea sau copilul nenăscut, poate provoca iritații respiratorii, poate provoca o reacție alergică a pielii și provoacă iritații ale pielii.”
Butoxid de piperonil
Butoxidul de piperonil este o substanță aprobată ca biocid în Uniunea Europeană din 2016. Are un profil de toxicitate pentru mediu asemănător Cipermetrinului, dar mai puțin agresiv.
Din punct de vedere al sănătății este clasificat ca substanță care ar putea provoca cancer.
Tetrametrin
Această substanță nu este încă aprobată în Uniunea Europeană și este în curs de evaluare. Din fișa substanței aflăm că:
„Este foarte toxică pentru mediul acvatic, este foarte toxică pentru mediul acvatic cu efecte de lungă durată, este nocivă dacă este înghițită, este suspectată de a provoca cancer și poate provoca leziuni ale organelor”.
De asemenea, substanța este evaluată ca posibil perturbator hormonal.
La fel ca Cipermetrinul, și Tetrametrinul face parte din grupa pyrethrinoizilor.
In concluzie, nu acuzăm pe cineva anume, ci tragem un semnal de alarmă astfel ca autoritățile locale să se informeze mai aprofundat și să își respecte statutul – acela de a nu supune cetățenii la riscuri. De asemenea, acest material are rolul de a conștientiza cetățenii asupra riscurilor la care sunt expuși din neștiința sau indolența alesilor.
I.D.
