Tot mai multe date duc la ideea ca un personaj politic autohton ar fi implicat in practicarea turismului electoral. In sensul ca oameni din municipiul Giurgiu au fost sfatuiti sa mearga sa voteze in comunele din jur, unii sub amenntarea ca isi vor pierde locul de munca…
In urma cu o saptamana, consilierul local Ionel Dinu avertiza ca se pregateaste o fraudare a votului, „fiind pregatite grupuri de oameni din municipiu care vor vota in mediul rural”. In acest mod, politicianul respectiv vrea sa dea o tripla lovitura: sa i micsoreze numarul de votanti pentru PSD-ul lui Nicolae Barbu, sa dea o satisfactie PNL (cu care este in relatii stranse) si sa aiba el rezultate bune in localitatile in care vor vota grupurile de giurgiuveni.
Initial ar fi fost vorba de autobuze cu oameni, insa de teama suspiciunilor oamenilor legii, se pare ca oamenii vor fi grupati in autoturisme…
„Localitatile vizate sunt Malu, Gaujani, Stanesti si mai putin Putineiu si satele Balanu si Ghizdaru. Oamenii au fost invatati sa spuna ca sunt in tranzit spre Alexandria sau aiurea… Atentie, sunt si tineri racolati din alte partide (mai mici) care se duc sa voteze in aceste localitati, impreuna cu prietenii, indemnati, desigur cu metode… neortodoxe…
Fac apel la toate institutiile abilitate si la fortele de ordine sa aiba in vedere aceste trasee si sa intervina pentru a preveni traseismul electoral”, a declarat Ionel Dinu.
O alta informatie – pe surse – vizeaza localitatea Prundu, unde se spune ca pana in ora 12:00, la cele trei sectii de votare (doua in Prundu si una in Puieni) vor sosi autobuze cu votanti. Evident, „in tranzit”…
Este un motiv in plus ca organele abilitate sa fie cu ochii in patru, pentru a preveni astfel de fapte si eventualele incidente.
