Lucrari la DJ 603 in varianta… soft

Lucrari la DJ 603 in varianta… soft
Lucrari la DJ 603 in varianta… soft

Intr-o recenta conferinta de presa, Dumitru Beianu – copresedinte interimar al organizatiei municipale PSD Giurgiu – si-a aratat nemultumirea fata de starea drumului judetean 603, drum care este cuprins intr-un proiect cu finantare europeana. Tronsonul de drum face legatura intre Comana si Naipu, are o lungime de 36 de kilometri si este intr-o stare de degradare avansata.

“In luna martie a anului 2012, cand eram presedinte al CJ Giurgiu, s-a facut economie de la alte proiecte, pentru ca acest tronson de drum sa fie realizat in acest an, sau cel tarziu in prima parte a anului 2013, pentru a nu pierde finantarea. Consiliul judetean ar putea oricand sa porneasca procedura de achizitii publice pentru desemnarea executantului, pentru ca sunt indeplinite conditiile, dupa care, acelasi CJ poate semna contractul si poate da ordinul de incepere a lucrarilor. Este un proiect in valoare de 16 milioane de euro. Aceasta este varianta rapida, pe care, personal as fi fortat-o. Constat insa ca actuala conducere a Consiliului Judetean a optat pentru varianta soft…”.

Dumitru Beianu a precizat ca are emotii cu privire la demararea acestui proiect, deoarece, spune el, exista riscul ca, din cauza timpului foarte scurt, sa apara contestatii, care ar intarzia proiectul pana la… nefinantarea acestuia.

“Sper ca in primavara lui 2012 sa vad utilajele pe acest drum, pentru ca este o investitie importanta, iar locuitorii din comunele aflate pe acest traseu, sunt disperati de starea deplorabila in care se afla drumul”, a mai precizat Beianu.