Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, sâmbătă, demararea procedurilor de redimensionare a schemelor de personal din prefecturi, luând în considerare mărimea județului și volumul de acte ce trebuie verificate de instituție.
Cele mai multe posturi, 45, vor fi alocate Prefecturii Municipiului București, în timp ce cele mai puține, 33, vor reveni prefecturilor din Ilfov, Giurgiu și Covasna. Ca urmare a adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2026, Ministerul Afacerilor Interne a demarat procedurile de punere în aplicare a prevederilor acestui act normativ, a transmis MAI.
La stabilirea noilor scheme, au fost avute în vedere criterii obiective precum numărul actelor administrative emise ori adoptate de autoritățile administrației publice locale supuse verificării legalității de către prefect, numărul unităților administrativ-teritoriale existente în cadrul fiecărui județ, numărul dosarelor aflate pe rolul instanțelor de judecată în care Instituția Prefectului are calitatea de parte, populația, nivelul de dezvoltare al județelor, problemele și dificultățile specifice fiecărui areal geografic, precum și volumul activităților legate de legile proprietății. Bugetul și prioritățile ministerului
Noile scheme de personal stabilesc numărul maxim de posturi pentru fiecare județ după cum urmează:
Covasna, Giurgiu, Ilfov – 33
Bistrița-Năsăud, Călărași, Mehedinți, Sălaj, Tulcea – 34
Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Dâmbovița, Hunedoara, Harghita, Ialomița, Mureș, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea – 35
Alba, Arad, Brașov, Gorj, Maramureș – 36
Argeș, Bacău, Dolj, Galați, Olt, Prahova, Suceava – 37
Cluj, Constanța, Iași, Timiș – 39
Municipiul București – 45
