Parlamentul alege noua Comisie Europeana

comisiaDeputatii au aprobat noul colegiu de 27 de comisari, prezentat miercuri dimineata de Presedintele ales, Jean-Claude Juncker, cu 423 de voturi pentru, 209 impotriva si 67 abtineri. Noua Comisie urmeaza sa fie acum numita oficial de sefii de stat sau de guvern din UE, astfel incat sa poata sa preia mandatul la 1 noiembrie, pentru o perioada de cinci ani.

Pentru comparatie, prima Comisie Barroso a fost votata in noiembrie 2004 cu 449 voturi la 149 si 82 abtineri. A doua Comisie Barroso a fost aleasa la 9 februarie 2010, cu 488 voturi la 137 si 72 abtineri.

In deschiderea discursului sau miercuri dimineata, Presedintele ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a subliniat modificarile aduse la portofoliile comisarilor, in conformitate cu cerintele comisiilor parlamentare, dupa audierile comisarilor desemnati.

”Am un contract cu Parlamentul si il voi respecta”

Avand in vedere structura viitoarei Comisii, Juncker a spus ca aceasta ”va fi foarte politica”. A aparat noua arhitectura, cuprinzand vice-presedinti ”care sa coordoneze, sa adune la un loc si sa organizeze idei”. El a subliniat ca a trebuit ”sa lupte” pentru a avea suficiente femei in echipa sa, dar a fost de acord ca ”noua femei din 28 de comisari este o cifra lamentabila”.

Asumandu-si critica exprimata de deputati in cadrul audierilor, Juncker a spus ca a decis sa treaca produsele farmaceutice inapoi in coordonarea comisarului pentru sanatate Vytenis Andriukaitis si a comisarului Elżbieta  Bienkowska, care va fi responsabila si de politica spatiala. Cetatenia va fi in portofoliul lui Dimitris Avramapoulos, iar sportul in cel al lui Tibor Navracsics. Juncker a adaugat ca nu poate fi de acord cu propunerea de a elimina cuvantul ”negocieri” din titlul portofoliului pentru largire, pentru ca acest lucru ar insemna diluarea semnificatiei tarilor candidate la UE.

In ceea ce priveste propunerea privind clauza de solutionare a litigiilor stat – investitor in negocierile TTIP, Juncker a spus ca nu va permite ca jurisdictia tribunalelor UE sa fie limitata de o astfel de clauza. El a mai subliniat si ca isi mentine propunerea pentru un pachet de investitii de 300 miliarde de euro, care ar urma sa fie prezentat ”inainte de Craciun”.

”Regulile (pactului de stabilitate) nu vor fi schimbate”, a spus Juncker, subliniind ca ”vor fi aplicate cu gradul de flexibilitate” permis de tratate.