In ultima perioada se face mare “zarva” pe hotararea(si singura) data de CAB in problema riscului valutar.
Comunicatul apare asa” Curtea de Apel Bucuresti a emis in 26 noiembrie 2014 o decizie definitiva intr-un proces dintre Volksbank si un client al bancii prin care stabileste ca un credit in valuta nu poate fi convertit la cursul din data acordarii, intrucat potrivit principiului nominalismului monetar, consfintit de Codul civil in vigoare inca din 1864, riscul valutar trebuie suportat de client.”
Acesta hotarare este total gresita si vom incerca ca argumentez si de ce in cele ce urmeaza.
As analiza (avocat COLTUC MARIUS) urmatoarea fraza: Contractul de credit valutar contine asadar un element de risc valutar, insa aceasta nu il transforma automat intr-un contract abuziv. Dimpotriva, semnificativ este faptul ca atat Codul civil din 1864 (art. 1578) cat si noul Cod civil (art. 2164), consacra in materia imprumutului principiul nominalismului, potrivit caruia imprumutatul trebuie sa inapoieze suma nominal primita, oricare ar fi variatia acesteia.
Prin urmare, principiul nominalismului este traditional in contractele de imprumut. In realitate, in cazul creditelor acordate in valuta, mai adauga tribunalul, nu suntem in prezenta niciunei clauze abuzive, pentru ca nu banca a instituit printr-o clauza in contract regula nominalismului, ci insusi legiuitorul. Nu se poate abdica de la acest principiu, deoarece teoria clauzelor abuzive nu inseamna negarea unor principii sau a unei reguli traditionale de functionare ale unor institutii juridice. Chiar daca in contractul de credit sau in graficul de rambursare figureaza o asemenea clauza de risc valutar, aceasta nu este altceva decat reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat de lege.
Ce spune vechiul Cod: Art. 1578
Obligatia ce rezulta din un imprumut in bani este totdeauna pentru aceeasi suma numerica aratati in contract.
Intimplindu-se o sporire sau o scadere a pretului monedelor, inainte de a sosi epoca platii, debitorul trebuie sa restituie suma numerica imprumutata si nu este obligat a restitui aceasta suma decit in speciile aflatoare in curs in momentul platii.
Principiul nominalismului monetar inscris in art 1578 C. civ. are doar valoare supletiva
Art. 2164 NOUL COD CIVIL
Restituirea imprumutului
(1) In lipsa unei stipulatii contrare, imprumutatul este tinut sa restituie aceeasi cantitate si calitate de bunuri pe care a primit-o, oricare ar fi cresterea sau scaderea pretului acestora.
(2) In cazul in care imprumutul poarta asupra unei sume de bani, imprumutatul nu este tinut sa inapoieze decat suma nominala primita, oricare ar fi variatia valorii acesteia, daca partile nu au convenit altfel.
(3) Daca nu este posibil sa se restituie bunuri de aceeasi natura, calitate si in aceeasi cantitate, imprumutatul este obligat sa plateasca valoarea lor la data si locul unde restituirea trebuia sa fie facuta.
DACA CITIM ALIN 2 ESTE EXACT INVERS,DECI IN FAVOAREA CONSUMATORULUI
Noul Cod civil a marcat o importanta schimbare de paradigma in ceea ce priveste protectia drepturilor creditorului. Rezolutiunea judiciara, posibilitatea de a oferi debitorului un termen pentru executarea creantei, obligatiile privind punerea in intarziere, dar mai ales principiul nominalismului monetar au fost vazute, sub imperiul Codului civil din 1864, ca reguli in favoarea debitorului, creditorul fiind de regula tinut sa suporte efectele deprecierii monetare. Dimpotriva, cel putin o parte a prevederilor Noului Cod civil par a fi favorabile creditorului, noua reglementare accentuand obligatia de executare a obligatiei cu buna-credinta, intocmai si la termenul stipulat contractual permitand in caz contrar creditorului sa „scape” din corsetul contractului neexecutat pe calea rezolutiunii unilaterale. De asemenea, unele prevederi ale Noului Cod civil par a fi favorabile creditorului si in ceea ce priveste suportarea efectelor deprecierii monetare, consacrand prin textele sale trei modalitati de actualizare a creantei: indexarea, impreviziunea si mecanismul datoriilor de valoare.
Tributar contextului politico-economic, Codul civil francez din 1804, ca si cele care i-au urmat in epoca, au consacrat principiul nominalismului monetary postulat al imuabilitatii puterii de plata in obligatiile pecuniare si al independentei fata de fluctuatiile puterii de cumparare manifestate in cursul obligatiilor, de la nasterea lor si pana la data scadentei. Debitorul datoreaza doar suma nominalizata in obligatie, exact suma numerica de bani, creditorul fiind obligat a primi aceasta suma fiind indiferent daca s-a schimbat s-a schimbat puterea ei de cumparare de la data nasterii creantei si pana la plata acesteia. Astfel, debitorul nu restituie o valoarea identica, ci un numar identic de unitati monetare
Cu alte cuvinte, imprumutatul datora intotdeauna numai cantitatea stipulata contractual de insemne monetare, raportata la cursul legal la data platii, sporirea sau scaderea cursului legal al banilor intre data imprumutului si data platii acestuia neavand nici o influenta asupra obligatiei debitorului.
Rationamentul consacra perenitatea valorii nominale a leului, pe toata perioada dintre data emiterii si data modificarii valorii sale oficiale prin lege, pe calea reformei monetare, fara luarea in considerare a diminuarii puterii de cumparare cauzata de inflatie. Astfel, s-a absolutizat valoarea nominala a banilor, ignorandu-se valoarea lor reala, apreciata din perspectiva puterii de cumparare pe care o ofera, si existenta fluctuatiilor monetare. Plata e liberatorie unitate cu unitate, ceea ce conteaza, deci, este doar valoarea legala inscrisa pe piesa sau pe biletul ce constituie instrumentul de plata. Expresie a mecanismului etatic, emiterea, retragerea si operatiunile asupra cursului monedei reprezinta prerogative statale absolute si exclusive. Moneda nu are valoare decat prin vointa puterii publice, valoare egala sie insasi cat timp nu este modificata de aceeasi putere. Se induce in acest mod, in analiza si profilul monedei, o fictiune: considerarea exclusiva a valorii nominale si invariabilitatea acesteia pana la o noua interventie a statului
Sub imperiul Codului civil din 1804, atat practica judiciaracat si doctrina romana (respectand orientarea franceza) au erijat stipulatia legala cu caracter de exceptie, prevazuta expres in materia imprumutului de bani, in principiul dominant in materia obligatiilor pecuniare, in temeiul caracterului de ordine publica al legilor guvernand sistemul monetar, expresie a vointei si suveranitatii
“Copil al veacului sau”, nominalismul monetar s-a impus autoritar ca principiu in conjunctura liberalismului economic si a consolidarii statelor centralizate ca institutii. Buna desfasurare a proceselor economice a fundamentat atributele statului de ordonare si reglementare a cadrului activitatii economice, de formare a sistemelor monetare moderne pe principiile disciplinei si stabilitatii. Tribut al unor asemenea rigori, statul este singurul indrituit cu puterea de a modifica elementele definitorii ale monedei.
Fiabilitatea nominalismului monetar rezida in asigurarea functionarii pe baze simplificate a sistemului monetar, ideala in contextul stabilitatii monetare pretins absolute eliminand necesitatea oricarui calcul suplimentar in determinarea, la momentul platii, a cuantumului sumei liberatorii. Aspectul cel mai simplu si, totodata, cel mai controversat, al nominalismului monetar, il constituie constanta juridica a monedei in timp, indiferent de instabilitatea faptica a valorii sale reale19. Schimbarea fundamentala a datelor economice transforma, dimpotriva, nominalismul, dintr-o regula de stabilitate, intr-o cauza de disfunctionalitate si, din perspectiva social-juridica, de injustitieNominalismul devine o norma ”partizana”, la indemana celui obligat a plati o suma de bani si care este liberat de aceasta datorie chiar daca, in realitate, suma s-a depreciat. Astfel, el inceteaza sa mai constituie un corolar al vietii economice. Contextul real ii neaga finalitatea, impunand restabilirea egalitatii si echilibrului economic, fie prin instituirea de noi reguli, fie prin amendarea celor existente.
Instabilitatea vietii economice, ca si fluctuatiile monetare au determinat analistii normelor juridice sa puna la indoiala caracterul imperativ al art. 1578 al Codului civil roman din 1804 (si al prevederii corespunzatoare, art. 1895 din Codul civil francez). In dreptul francez, statuarea valorii supletive s-a construit jurisprudential prin acceptarea de catre instante a valabilitatii clauzelor stipulate de parti pentru a se pune la adapost de riscurile deprecierii monedeiIn dreptul roman, caracterul supletiv al principiului nominalismului monetar a fost mai intai admis de doctrina si apoi aplicat de jurisprudenta, prin admiterea clauzelor de indexare sau a teoriei impreviziunii in materia actualizarii chiriei.
Pe langa statuarea caracterului supletiv, doctrina a mai subliniat falsitatea ecuatiei potrivit careia orice moneda ramane egala sie insasi, indiferent de timpul existentei ei. Considerentele de disciplina si stabilitate, obiective-cheie ale actiunii statului in domeniul delicat al relatiilor economice bazate pe moneda, au determinat ignorarea resorturilor schimburilor, de formare si acceptare a banilor. Valoarea reala a monedei nu a mai fost cautata, ci dictata. La adapostul imuabilitatii denumirii monetare, insa, puterea de cumparare a monedei este o marime care sufera multiple modificari in functie de viata economica si evolutia concreta a acesteia.
Reactia naturala de aparare fata de nominalism a fost cea a valorizarii creantelor constand in sume de bani, spre a pastra puterea lor de cumparare, fie in sensul unei valorizari legale, fie in cel al unei valorizari judiciare sau contractuale. Valorizarea judiciara s-a centrat in jurul teoriei impreviziunii, pe cand cea contractuala a ridicat problema clauzelor de indexare.
Voluntarismul ce guverna Codul civil la momentul redactarii sale tinde sa fie inlocuit – in interpretarea normelor sale – de conceptii dinamice, care indiferent daca se intemeiaza pe idei economice sau pe aspecte ce tin de binele comun sau de echilibrul contractual, tind sa induca o anumita flexibilitate in dreptul privat, chiar daca asociata de critici insecuritatii. Interpretarea juridica nu poate fi limitata la o simpla cuantificare a faptelor. De aceea, intr-o viziune intermediara, se aprecia ca autonomia de vointa (in elaborarea si exteriorizarea contractului) ar trebui coordonata cu principiul justitiei contractuale si al bunei-credinte
Nominalismul contractual este de mult cazut in desuetudine; suntem in 2015, cind avem norme de protectie a consumatorilor, si nu in 1864, cind partile contractului erau considerate (destul de artificial chiar si atunci) egale in contract; in acei ani nu existau “produse financiare” si, cu atit mai putin, nu existau produse financiare complexe de genul celor care se ataseaza creditelor in CHF (hedgingul, de exemplu, fiind inventat in anii ’70 ai secolului XX, la peste o suta de ani de la reglementarea asa-zisului principiu al nominalismului); acel nominalism putea fi aplicat doar in corelatie cu un imprumut “traditional”, clasic, de genul celui pe care il practica si acum camatarii; Nominalismul monetar din Codul civil din 1864 era in favoarea debitorului, protejindu-l de eventuale deprecieri ale monedei de plata si fata de eventualele exagerari ale creditorilor – camatari;
Art. 3 alin.2 din Lege 193/2000 se refera la acele clauze care sunt obligatorii, conform unor legi speciale, clauze pe care partile – amindoua – nu le pot evita;
Clauzele contractuale prevazute in temeiul altor acte normative in vigoare nu sunt supuse dispozitiilor prezentei legi
A
Deci este gresit sa invoci dispozitiile din vechiul cod care nu se aplica la o actiune intemeiata pe legea 193/2000
A se vedea si REGULAMENTE ALE UNIUNII EUROPENE IN DOMENIUL PROTECTIEI CONSUMATORULUI
- Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului Europeansi al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autoritatile nationale insarcinate sa asigure aplicarea legislatiei in materie de protectie a consumatorului („Regulamentul privind cooperarea in materie de protectie a consumatorului”).
* Hotararea Guvernului nr. 244/2007 din 07/03/2007 privind autoritatile competente responsabile cu aplicarea legislatiei din domeniul protectiei consumatorilor si cooperarea dintre autoritatile nationale in acest domeniu, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 187 din 19/03/2007.
- Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului Europeansi al Consiliului din 11 februarie 2004, care stabileste reguli comune privind compensarea si asistenta acordate pasagerilor in cazul refuzului la imbarcare si al anularii sau intarzierii zborurilor si care abroga Regulamentul (CEE) nr. 295/91.
* Hotararea Guvernului nr. 1912/2006 din 22/12/2006 privind stabilirea unor masuri pentru asigurarea aplicarii Regulamentului (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 11 februarie 2004, care stabileste reguli comune privind compensarea si asistenta acordate pasagerilor in cazul refuzului la imbarcare si al anularii sau intarzierii zborurilor si care abroga Regulamentul (CEE) nr. 295/91, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1050 din 29/12/2006.
- Regulamentul Parlamentului European si al Consiliului (CE) nr. 924/2009privind platile transfrontaliere in Comunitate.
*Hotararea Guvernului nr. 1259/2010 din 08/12/2010 privind stabilirea unor masuri pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 924/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind platile transfrontaliere in Comunitate si de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2.560/2001, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 847 din 17/12/2010, actul va intra in vigoare la data de 16 ianuarie 2011
- Regulamentul Consiliului (CE) 2368/2002din 20 decembrie 2002 de punere in aplicare a sistemului de certificare pentru Procesul Kimberley privind comertul international cu diamante brute
* HG nr. 1856/2006 HG nr. 1856/2006 pentru aplicarea sistemului de certificare pentru Procesul Kimberley privind comertul international cu diamante brute.
- Regulamentul (CE) nr. 1008/2008al Parlamentului European si al Consiliului din 24 septembrie 2008 privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene in Comunitate.
* Hotarare nr. 560/2009 privind stabilirea unor masuri pentru asigurarea aplicarii Regulamentului (CE) nr. 1.008/2008 al Parlamentului European si al Consiliului din 24 septembrie 2008 privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene in Comunitate.
- Regulamentul (CE) nr. 1371/2007al Parlamentului European si al Consiliului privind drepturile si obligatiile calatorilor din transportul feroviar – intra in vigoare la 3 decembrie 2009.
HG nr. 1476/2009 privind stabilirea unor masuri pentru asigurarea aplicarii Regulamentului (CE) nr. 1371/2007 al Parlamentului European si al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind drepturile si obligatiile calatorilor din transportul feroviar.
- Regulamentul (CE) nr. 764/2008al Parlamentului European si al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a unor proceduri de aplicare a anumitor norme tehnice nationale pentru produsele comercializate in mod legal in alt stat membru si de abrogare a Deciziei nr. 3052/95/CE.
HG nr. 681/2009 pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 764/2008 al Parlamentului European si al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a unor proceduri de aplicare a anumitor norme tehnice nationale pentru produsele comercializate in mod legal in alt stat membru si de abrogare a Deciziei nr. 3.052/95/CE.
- Regulamentul (CE) nr. 765/2008al Parlamentului European si al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerintelor de acreditare si de supraveghere a pietei in ceea ce priveste comercializarea produselor si de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93 – intra in vigoare la 1 ianuarie 2010.
OG 20/2010 privind stabilirea unor masuri pentru aplicarea unitara a legislatiei Uniunii Europene care armonizeaza conditiile de comercializare a produselor.
- Regulamentul (UE) nr. 181/2011privind drepturile pasagerilor care calatoresc cu autobuzul si autocarul. Regulamentul se va aplica de la 1 martie 2013.
* Hotararea Guvernului nr. 425/2013 privind stabilirea unor masuri pentru asigurarea aplicarii Regulamentului (UE) nr. 181/2011 al Parlamentului European si al Consiliului din 16 februarie 2011 privind drepturile pasagerilor care calatoresc cu autobuzul si autocarul si de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004.
Concluzii:
- Asa zisa hotarare castigate de banci este o mare greseala conform legilor in vigoare
- Practica in 2015 va fi cu totul alta.
- Nu se poate aplica hotararea castigate de banci la alte cauze
Av. Coltuc Marius