Marti, 29 noiembrie, in cadrul unui Afterschool din Giurgiu, Penitenciarul Giurgiu impreuna cu Asociatia Barbatilor Crestini au organizat o actiune impresionanta, in avanpremiera Sarbatorilor de iarna.
“O zi cu tata” este o actiune care isi doreste sa consolideze familiile persoanelor private de libertate din Penitenciarul Giurgiu.
Astfel, un numar de 13 detinuti s-au intalnit cu copiii lor la afterschool, insotiti de reprezentanti ai Penitenciarului Giurgiu si ai Asociatiei care implementeaza proiectul.
Alina Gheorghisor – director adjunct educatie si asistenta psihosociala din cadrul Penitenciarului Giurgiu: Actiunea are denumirea generica “Familia in prag de sarbatori”, inclusa in Programul “O zi cu tata”. Scopul intalnirii il reprezinta consolidarea si mentinerea relatiilor de familie.
Ionut Mogaldea – sef serviciu asistenta psihosociala din cadrul Penitenciarului Giurgiu: Principalul mijloc de suport pentru persoanele care executa o pedeapsa privativa de libertate este familia. Acest program (Programul “O zi cu tata” – N.R.) ne ajuta la reintegrarea sociala a persoanelor care sunt private de libertate.
Viorel Dumitru – reprezentant al Asociatiei Barbatilor Crestini: Asociatia Barbatilor Crestini din Timisoara a demarat in urma cu mai multi ani proiectul “O zi cu tata”. Speram ca ceea ce se intampla astazi aici, sa fie o schimbare in bine, atat pentru persoanele private de libertate cat si pentru familiile lor.
Catalin Vasile – voluntar, reprezentant al Asociatiei Barbatilor Crestini: Ca instructor voluntar in acest program sunt entuziasmat de activitatile desfasurate si de implicarea atator factori. De aceea, ne dorim ca investitia de timp pe care noi o facem impreuna cu personalul penitenciarului Giurgiu sa poata aduce o raza de speranta atat pentru persoanele private de libertate cat si pentru familiile acestora.
