Prof. Lăcrămioara Stoenescu s-a născut la 22 februarie 1942 la Giurgiu, judeţul Vlaşca, iar în anul 1969 a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti. A predat limba şi literatura română la Colegiul ”Cantemir-Vodă” din Bucureşti. În copilărie, a fost deportată, împreună cu o bunică şi cu mama sa, din Giurgiu, tocmai în Nordul Moldovei.
Lăcrămioara Stoenescu a debutat în 2007, la Curtea Veche Publishing, cu volumul memorialistic ”Copii – duşmani ai poporului”. Este şi autoarea cărţii ”De pe băncile şcolii în închisorile comuniste” şi a unor scenarii radiofonice după cartea ”Copii duşmani ai poporului: Am fost duşman al poporului” şi ”Un om nevinovat”. De asemenea, a scris scenariile pentru ”Deportaţi în Siberia”, ”De o parte şi de alta a Prutului” şi ”Şoimul Bucovinei”. Actualmente, are în lucru numeroase proiecte legate de tema închisorilor comuniste şi a memoriei recente.
În prezent, prof. Lăcrămioara Stoenescu se numără printre cei mai activi intelectuali români implicaţi în demascarea ororilor şi crimelor comise de comunişti în ţara noastră.
Lăcrămioara Stoenescu ne-a trimis la redactie “un articol care poate părea patetic, dar reprezintă un sentiment care cred că îl încearcă orice om, dragostea de orașul natal”, pe care îl publicăm integral.
ORAȘUL NATAL NU SE UITĂ NCIODATĂ
Lăcrămioara Stoenescu
Deși m-am născut în Giurgiu, o parte din copilărie am petrecut-o la Comana, județul Vlașca, unde tatăl meu era pretor. El ocupase postul în 1942, în urma unui examen dificil susținut la Ministerul Afacerilor Interne. Pretorul reprezenta conducerea centrală dintr-o plasă, cu atribuții administrative, având în subordine, primăriile din mai multe sate.
În urma noii împărțiri administrativ-teritoriale din 1948, s-a desființat postul de pretor și familia noastră s-a întors la Giurgiu, tatăl meu fiind încadrat ca modest funcționar. La 14 aprilie 1952, a fost arestat de Securitate, fiindcă fusese pretor în vechiul regim, și trimis pe șantier în colonia de muncă Tg. Ocna Onești-Borzești, iar după un an în colonia Spanțov, Oltenița, deși era considerat ”membru de onoare al Căminului Cultural ”Crângurile” din comuna Crânguri și Brăniștari și felicitat ” pentru sprijin moral și material acordat progresului satului,
Pe 3 iunie 1952, în Giurgiu a început construcția Podul Prieteniei. Atunci, au fost deportați peste 800 de locuitori și trimiși în 47 de localități din țară, ca ”dușmani ai poporului”, fie pentru că a existat in familie un arestat, fie că erau negustori, chiaburi, basarabeni sau macedoneni (aromâni) veniți din Cadrilater. Eu și mama am fost deportate la Rădășeni, regiunea Suceava, iar bunica maternă ne-a însoțit în locul celei paterne, care, deși decedată, era pe listă.
Mama a lucrat la Combinatul Forestier din Fălticeni cu salariul minim pe economie, iar eu am fost exmatriculată din școală ca” dușman al poporului”. Numai după moartea lui Stalin, am putut da examene la fără frecvență și absolvi clasa a V a. În februarie 1954, ni s-a ridicat domiciliul obligatoriu și ne-am întors acasă. În luna aprilie 1954, a fost eliberat și tatăl meu, care a venit cu o pareză la piciorul stâng și bolnav de inimă. O jumătate de an, părinții au fost șomeri. Ei au fost încadrați în muncă, mama după șase luni și tata după un an.
Stigmatul deportării m-a urmărit în comunism. La facultate am fost admisă în 1964, când copiii ca mine nu mai erau discriminați. Am absolvit Facultatea de Limba și literatura română la Universitatea București și am predat 9 ani la țară. În 1978, am ocupat prin concurs o catedră la Școala 188 din București. Din 1990, am predat la Colegiul Cantemir-Vodă.
Purtând stigmatul deportării, nu am putut călători în străinătate. De două ori mi s-a respins viza pentru o excursie cu ONT ul în Germania Democrată și chiar în Bulgaria, la Ruse. Odată cu vârsta, am găsit răspunsul la întrebările din copilărie. Am înțeles că trebuia să fiu deportată și exmatriculată, ca mai târziu, să scriu despre toate astea.
Am debutat cu romanul ”Copii dușmani ai poporului”, Curtea Veche Publishing, București în 2007, care prezintă drama unor copii deportați deveniți peste noapte ”dușmani ai poporului”. Tradus în limba italiană de Mauro Barindi cu titlul: ”Bambini nemici del popolo”, Saecula Edizioni, 2014, acesta a fost prezentat la Salonul de carte de la Torino, 2014.
”De pe băncile școlii în închisorile comuniste”, Curtea Veche publishing, București 2010 Ed. I și Ed II, 2014, conține interviurile membrilor organizațiilor anticomuniste din Liceul Ion Maiorescu din Giurgiu: ”Mișcarea de Rezistență din Vlașca”, ”Amicii Americii” și ”Pro Patria”. În ”Memoria stigmatelor”, Editura Curtea Veche publishing , București , 2012, în capitolul ”Stigmatul deportării DO”, paginile 107-173, conțin interviuri ale deportaților giurgiuveni Mircea Popescu, Ileana Verziu, Sultana Caramihai, Florica Aschembrener și Marta Georgeta Teodorescu. Cartea ”Muncă forțată în loc de armată”, Editura Militară, București, 2017, are un capitol, cu titlul ”Drag mi-a fost să fac armata” închinat giurgiuveanului Petre Călinescu.
Orașul natal apare și în romanul ” În Labirintul Roșu”, Editura Tracus Arte, București, 2015, la p. 36-37 . Lia Sima, îi spune interlocutorului său: ”Nu vă dați seama cât de frumos era orașul odinioară, când o alee de tei bătrâni și umbroși înconjura ca un inel de verdeață Turnul cu ceas. De acolo porneau opt străzi trasate radial unite prin altele ce țeseau o adevărată pânză de păianjen….”
În cartea ”Iubirile marelui dramaturg”, în povestirea ”Iubitul colonelului” sunt descrise străzile și piața din Giurgiu, iar ”Povestea cometei” din ”Destine în furtună” Proză scurtă, aLiteratura, București, 2022, prezintă o întâmplare de pe vremea cometei Halley. La p. 50-51, se evocă orășelul balcanic, cârciuma ”Încurcă lume” și” Lumea pestriță de atunci, formată din negustori lipscani, bogasieri atrași de afaceri, care aveau mulți mușterii, dar și bancheri evrei ori arhitecți italieni. ……. Pe vremuri, orășelul părea un adevărat Isarlâk….. .
Amintiri din copilărie, oameni și locuri din Giurgiu revin ca un laitmotiv și în : ”Tata Moșu’ ”, care povestește nepoatei întâmplări din război, ”În vremea refugiului” unde bunica Teodora este soră de caritate în războiul din 1916, iar în ”Premiul furat”, fetița unui fost judecător din Giurgiu trăiește prima ei dramă.
În romanul în lucru ”Pretorul”, apare descris orașul Giurgiu și oamenii săi: ”Cor-
neliu a trecut pe strada Olari și ajungând în centru, s-a așezat pe o bancă, să viseze la ce i se întâmplase. Apoi, a făcut câțiva pași spre locul din mijloc, rezervat familiilor bogate, și a respectat ritualul împământenit din generație în generație. Acolo, se plimbau doar fetele înstărite.
El era student sărac. Nu putea părăsi porțiunea din margine, ce aparținea elevilor, studenților, soldaților și cameristelor. I se părea că vede ca pe un ecran, scene din copilărie, când domnișoarele din protipendadă se plimbau pe centru. Parcă treceau prin fața sa înveșmântate în crinoline luxoase, purtând pe cap pălării de la Viena și ținând în mâini umbreluțe asortate…
*
În 2012 pe 3 iunie, cu ocazia comemorării a 60 de ani de la deportările din 1952-1954, la inițiativa mea și cu sprijinul Comisiei Europene din București, Primăriei județului Giurgiu, Centrului Cultural, Muzeului orașului Giurgiu și AFDPR Giurgiu, s-a prezentat la Ateneul Nicolae Bălănescu o expoziție omagială și a avut loc o masă rotundă cu reprezentanți ai acestora.
A doua zi, la Comisia Europeană din București, s-a desfășurat o altă masă rotundă, iar moderator a fost profesorul Adrian Cioroianu. Au participat scriitorul Romulus Rusan, Iulia Deutsch, de la Comisia Europeană, Lăcrămioara Stoenescu, fost deportat și alți deportații din Giurgiu.
În 2022, pe 3 iunie cu ocazia comemorării a 70 de ani de la deportările din 1952-1954, la inițiativa mea și cu sprijinul Fundației Memoria, CNSAS și Muzeului Ororilor Comunismului din București și Primăriei, Centrului Cultural și Muzeului Orașului Giurgiu, s-a prezentat la Ateneul Nicolae Bălănescu o expoziție cu deportările din Bărăgan și a avut loc o masă rotundă.
Moderator a fost Cosmin Budeancă, profesor universitar, la Facultatea de Istorie a Universității București, redactor al Revistei Fundației Memoria. Au participat Silviu Moldovan, șef serviciu CNSAS, Lăcrămioara Stoenescu, scriitor și personalități din Giurgiu. Cu această ocazie, s-a prezentat și cartea Memoria anilor 80. Nouă opozanți ai regimului comunist, de Lăcrămioara Stoenescu, Editura Fundației Culturale Memoria, București, 2021, redactor Cosmin Budeancă.