Parlamentarii social democraţi, alături de primarii din judeţ

Luni, 31 iulie, deputatul Elena Dinu şi deputatul Marian Mina au fost alături de primarii din Toporu şi Buturugeni (Constantin Ionescu şi Dumitru Preda), în momentul în care aceştia au semnat contracte de finanţare prin Programul Naţional „Anghel Saligny”.
Vă prezentăm mai jos postările de pe conturile de facebook ale celor doi deputaţi social democraţi:

Deputatul Elena Dinu:
Împreună cu preşedintele #PSD_Giurgiu, Marian Mina, am fost astăzi alături de doi dintre #primarii social-democraţi giurgiuveni, Constantin Ionescu (Toporu) şi Dumitru Preda (Buturugeni), la semnarea de noi contracte pentru #proiecte foarte importante destinate dezvoltării comunităţilor lor, finanţate prin Programul Naţional „Anghel Saligny”.
#Echipa_PSD_Giurgiu
#Noi_Proiecte
#În_Sprijinul_Comunităţilor_Giurgiuvene

Deputatul Marian Mina:
Oameni harnici, proiecte pentru comunitate.
Alături de primarul #PSD din Toporu, Constantin Ionescu, şi de edilul social-democrat din Buturugeni, Dumitru Preda, astăzi, la Ministerul Dezvoltării, unde au fost semnate noi contracte de finanţare în cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.
Felicitări
şi mult succes în derularea proiectelor!