Trei ore au lipsit aseară pentru ca luni de zile de spoturi tv și radio să aibă un efect invers decât cel urmărit printr-o modificare a Codului penal prin care raportul sexual dintre un minor sub 16 ani și un major este considerat viol, dacă diferența de vârstă este mai mare de 5 ani.
Modificarea adoptată în iulie, dar cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2024, a pornit de la o realitate judiciară în care fapte de abuz sexual asupra unor minori erau sancționate deosebit de blând, dar și de la o realitate socială în care România deține de mai mulți ani aproape jumătate din numărul de mame minore din întreaga Europă, fiind pe primul loc și în ceea ce privește numărul victimelor infracțiunilor sexuale, 80 % dintre acestea fiind femei și copii.
Cauzele pentru care am ajuns aici sunt evident multiple, și țin de o educație deficitară, de condiții socio-economice, dar și de o legislație rămasă în urma practicii statelor cu democrații consolidate care au ales să sancționeze foarte ferm abuzarea minorilor de către majori prin orice formă de constrângere, fizică sau morală.
Fragilitatea vârstei îi face pe mulți copii sau tineri să cadă victimele unor adulți, care, sub pretextul unor așa zise forme de învățare, și profitând de poziția de autoritate pe care o au în relația cu minorul, îi creează dependențe care în final duc la abuz sexual și traume care se vindecă în foarte mulți ani sau chiar niciodată.
Sfidând legea și mai ales inteligența, abuzatorii majori se apară de cele mai multe ori spunând că un minor de 11 sau 12 ani a fost de acord să întrețină raporturi sexuale. Sigur, oricine poate spune orice în apărarea lui, dar faptul că au fost organe judiciare care să îi și creadă a determinat o reacție fermă din partea familiilor victimelor și a ONG-urilor preocupate de soarta celor care au suferit asemenea abuzuri.
Răspunzând nevoii sociale de a combate eficient abuzurilor sexuale au fost depuse în Parlament în ultimii ani mai multe inițiative legislative prin care au fost majorate unele pedepse sau au fost incriminate fapte noi generate de mințile bolnave ale abuzatorilor sau de evoluții tehnologice care au condus, de exemplu, la o creștere alarmantă a cazurilor de pornografie infantilă, dar, și mai îngrijorător la victime copii cu vârste extrem de mici.
Bunele intenții nu sunt însă suficiente pentru a face din Codul penal un instrument eficient de combatere a oricăror forme de abuzuri sexuale. Multiple decizii ale Curții Constituționale pronunțate în ultimii ani au scos la iveală numeroase dispoziții neconstituționale ale Codului penal în vigoare, un produs legislativ care a avut nevoie de 7 ani de muncă din partea a sute de oameni care să dea coerență unei legi cu sute de articole care să răspundă în mod real nevoilor prezente și de perspectivă ale societății în care trăim.
Din dorința de a răspunde cât mai multor observații venite din partea societății civile sau a membrilor Parlamentului, modificarea Codului penal survenită în luna iulie a acestui an, și pe care o țară întreagă o cunoaște deja prin mesajul de avertizare transmis de televiziuni la ore de maximă audiență, a avut parte de mult entuziasm și mai puțină rigoare. Riscam astfel ca de la 1 ianuarie ce stă să vină să nu mai sancționăm unele fapte de abuz care au determinat chiar nevoia de modificare a Codului penal, să dublăm sancționarea acelorași fapte în texte diferite sau chiar să avem texte care se contrazic pur și simplu, anihilând orice formă de sancțiune a unor fapte care în mod tradițional erau considerate ca periculoase.
Pe final de septembrie o serie de experți, magistrați, profesori, ONG-uri mi-au semnalat necesitatea unei intervenții în procedură de urgență pentru a corecta entuziasmul de peste vară.
Nevoia de cunoaștere a unei schimbări de paradigmă, respectiv considerarea ca viol a unor raporturi sexuale chiar consimțite dacă au loc între minori sub 16 ani și majori, iar diferența de vârstă este mai mare de 5 ani, a făcut ca intrarea în vigoare să fie la 6 luni de la publicarea legii, timp în care am asistat la o altă premieră: impunerea prin lege a difuzării prin intermediul televiziunii și a radioului a unui mesaj succint de informare cu privire la noile dispoziții, având astfel și răgazul de a vedea limitele noilor modificări.
Cateva articole de specialitate publicate de cadre didactice universitare atrageau atentia de o maniera foarte directa asupra riscurilor generate de amestecul unor concepte, ca sa nu mai vorbim de texte gresit redactate, si propuneau chiar solutii radicale de abrogare a textelor abia intrate in vigoare.
Acesta a fost contextul in care impreuna cu o colega deputat am depus o initiativa de indreptare a unor erori, dar de pastrare a textelor in acord cu practica internationala in materie de protejare a minorilor impotriva abuzurilor sexuale. Am consultat multi judecatori si procurori, cadre universitare, specialisti in redactarea de acte normative din Parlament, pentru a gasi forma potrivita a textului care sa impiedice eventuale dezincriminari si sa corecteze greselile, si am beneficiat de un sprijin permanent din partea directiilor de specialitate din Ministerul Justitiei pe parcursul dezbaterilor din Comisia juridica a Senatului, atunci cand am petrecut ore intregi pe parcursul mai multor sedinte desfasurate public pentru a lamuri intelesul fiecarui cuvant, a fiecarei virgule, astfel incat sa fie cat se poate de clar ce fapte vor fi sanctionate si mai ales cum.
Sutele de voturi obținute pentru acest proiect în Senat și Camera Deputaților, fără nici un vot împotrivă, arată pe de o parte încrederea într-un demers necesar, iar pe de altă parte dorința membrilor Parlamentului, din toate formațiunile politice, de a răspunde nevoii societății care solicită instrumente normative eficiente de protejarea a copiilor și femeilor împotriva oricăror forme de abuzuri.
Sper ca dezbaterile îndelungate din ultimele luni să fi fost suficient de lămuritoare pentru ca magistrații chemați să aplice aceste texte să deslușească cu ușurință spiritul noilor modificări și să le aplice astfel încât, alături de măsuri educative, să contribuie la reducerea numărului victimelor în rândul copiilor și femeilor.
Televizorul și-a făcut datoria, așa că prin modificarea promulgată ieri nu va mai fi obligatorie difuzarea mesajului de informare începând cu data de 1 ianuarie 2024.
Senator,
Robert Cazanciuc
